Foto Ferrari de aproape 850.000 de dolari, ridicat de Poliția Locală în Sector 1, pentru parcare neregulamentară
0Un Ferrari SF90 Stradale, evaluat la peste 845.000 de dolari, parcat ilegal pe Bulevardul Ion Mihalache, în apropiere de Piața Victoriei, a fost ridicat de Poliția Locală Sector 1. Chiar dacă valoarea mașinii se apropie de prețul unui penthouse în București, regulile de circulație și parcarea neregulamentară sunt aceleași pentru toți.
Potrivit reprezentanților Poliției Locale, amenda pentru staționare este de 1.012 lei, iar proprietarul va achita și 425 lei pentru ridicare și transportul vehiculului. Mașina a fost dusă la garajul din strada Parcului nr. 65.
„Nu contează marca sau prețul mașinii, locul de parcare e cel care face diferența. Poliția Locală aplică legea în mod egal pentru toți șoferii”, au precizat oficialii instituției.
Reacțiile internauților: de la scepticism la ironie
Decizia Poliției Locale a stârnit numeroase comentarii în mediul online. Unii utilizatori atrag atenția că nu doar mașinile de lux ar trebui sancționate: „Nu dădea bine dacă vă făceați treaba și cu mașini normale, parcate zilnic acolo”; „Tramvaiul nu mai circulă pe acolo de mai bine de 3 ani și partea aia de carosabil devenise o parcare.”; „Sper să nu fie o glumă… de 1 aprilie…”
Alții au observat că ridicarea Ferrari-ului vine într-un context în care zeci de alte mașini parchează zilnic ilegal în zonă.
Cei care parchează neregulamentar și nu mai găsesc autovehiculul pot verifica dacă acesta a fost ridicat accesând: https://amenzi.politialocalasector1.ro/verificare-ridicare.