Femeie bolnavă psihic din sectorul 1 şi-a dat foc la casă, din nou. ISU Bucureşti: nu există victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă şi-a incendiat apartamentul de pe strada Ceaikovski din sectorul 1 al Capitalei şi a aşteptat ca echipajele de intervenţie din cadrul ISU Bucureşti să stingă incendiul. Femeia nu este la prima acţiune de acest fel, fiind cunoscută că are probleme psihice.

Pompierii au intervenit pe strada Ceaikovski cu două echipaje de stingere, unul de prim ajutor şi unul de descarcerare, la un bloc de locuinţe, pentru o autoincendiere de apartament, a precizat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, citat de Mediafax.

Locatara apartamentului, care dăduse foc la nişte pături pe pat, îi aştepta pe pomieri la scară şi le-a indicat locul incendiului, care a fost stins, fără a exista victime.

Nu este prima oară când femeia, care are probleme psihice, îşi dă foc la apartament, angajaţii ISU Bucureşti intervenind şi cu alte ocazii la respectiva adresă, pentru aceeaşi situaţie, a precizat Vasile.

Pe aceeaşi temă:

Un taxi a fost mistuit de flăcări pe Autostrada Soarelui. Cei trei pasageri ai maşinii au supravieţuit

Incendiu la Rin Grand Hotel din Capitală

Incendiu în cartierul Vitan din Capitală

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG