Fântâna Dunărea ar putea fi mutată în centrul intersecţiei de la Universitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea ia în calcul mutarea Fântânii Dunărea în mijlocul intersecţiei de la Universitate, având în vedere valoarea ei de simbol pentru bucureşteni, potrivit unor surse din Administraţia Străzilor.

Conform unui proiect prezentat de Primăria Capitalei în urmă cu câteva săptămâni, Fântâna Dunărea de lângă Universitatea de Arhitectură ar urma să fie înlocuită cu una nouă, la care jeturile de apă ţâşnesc din pământ. Totodată, va fi reamenajată zona din jurul fântânii, actualul pavaj urmând să fie schimbat cu plăci de granit şi piatră cubică.

Proiectul a stârnit nemulţumirea unora dintre bucureşteni, care consideră că fântâna de la Universitate este un simbol al Capitalei, cu o mare valoare memorială.

Cei care se opun demolării actualei fântâni au înfiinţat pe Facebook un grup intitulat „SOS Fântâna”. Membrii grupului îi reproşează într-un comunicat de presă primarului Capitalei, Sorin Oprescu, faptul că în ciuda declaraţiilor prin care anunţa organizarea unui concurs pentru această piaţă, nu a existat „o informare a publicului sau o dezbatere pe soluţie nici în mediul profesional, nici în rândul publicului”. „Cu toate sesizările făcute la instituțiile abilitate, (Inspecția în Construcții și Primăria Capitalei) ne-a fost imposibil să obţinem vreo informaţie cu privire la modul de atribuire a acestor lucrări”, se spune în comunicat. În text se mai arată că în zonă au fost efectuate lucrări până acum de către Tehnologica Radion şi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

Grupul a sesizat până în prezent o serie de nereguli:

- nu există un panou de informare. Singura informaţie despre intenţia de amenajare o avem de pe gardul montat de-a lungul Bulevardului Nicolae Bălcescu.
- autorizaţia  prezentată de Tehnologica Radion nu se aplică pentru construcţii si desfiinţări. Pentru aceste lucrări este nevoie de o autorizaţie emisă în baza Legii construcţiilor 50/1991
- întrucât Piaţa 21 Decembrie se află intr-o zonă protejată (04-Brătianu) şi în vecinatatea a două monumente clasa A (Facultatea de Arhitectură şi Universitatea), rezultă că pentru orice intervenţie în zonă este obligatoriu avizul Ministerului Culturii
- în dimineaţa zilei de luni, 9 iulie, am depus o cerere la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Bucureşti, prin care am solicitat verificarea legalităţii lucrărilor care se desfăşoară începând cu seara de 3 iulie, în Piaţa 21 Decembrie 1989. În dimineaţa zilei de 11 iulie, am primit răspunsul scris din partea instituţiei, care arată că nu există o documentaţie depusă pentru emiterea acestui aviz.
- Ordinul Arhitecţilor din România a reacţionat, de asemenea, la acest demers, precizând că decizia Primăriei nu respectă angajamentele pe care primarul Sorin Oprescu şi le-a asumat şi, în plus, încalcă legea 150, referitoare la investiţiile din banii publici.
- Poliţia Capitalei şi Poliţia Locală au intervenit de patru ori, fără niciun rezultat însă: lucrările nu au fost oprite si nici nu au fost justificate printr-o autorizaţie. Impotriva acestor neregului s-audepus petiţiilaPolitia Capitalei şi au fost solicitate rezultatele intervenţiilor agenţilor de poliţie constatatori.

Grupul consideră că lucrările anunţate de Primărie de înlocuire a fântânii de la Universitate cu una nouă nu au autorizaţie de construire. „În aceste condiţii, acţiunile desfăşurate în aceste zile de echipele de muncitori din zonă sunt abuzive şi ilegale iar intervenţiile Poliţiei ineficiente”, se spune în comunicat.
 

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor