Evenimente caritabile pentru victimele din Colectiv. Cât costă intrarea la cel mai mare concert din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

După tragedia din Colectiv, mai mulţi artişti din ţară au anunţat că vor susţine concerte caritabile şi banii obţinuţi vor fi trimişi către cei care se aflau în noaptea tragediei în club şi care astăzi sunt grav răniţi şi au nevoie de sprijin financiar.

Profund impresionaţi de tragedia care a avut loc în clubul Colectiv pe 30 octombrie, o mulţime de artişti români au anunţat că vor să le dea o mână de ajutor celor care au fost răniţi şi familiile acestora. Astfel, mai multe concerte şi evenimente caritabile vor avea loc în acest weekend atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe ale ţării.

Capitala, eveniment colectiv

De departe cel mai impresionant eveniment va avea loc în Bucureşti, la Arenele Romane din Parcul Carol. Aici, potrivit organizatorilor, pe scenă vor urca sâmbătă, 14 noiembrie, zeci de artişti din 14 formaţii. Evenimentul caritabil va începe la ora 16.00 şi trupa Tiarra va fi cea care va deschide evenimentul. Apoi, rând pe rând, pe scenă vor urca Aeon Blank, 9.7 Richter, Coma, Sophisticated Lemons, Harlequin Jack, The Kryptonite Sparks, R.O.A., H8, Abigail, Paraziţii, Breathlast, Şuie Paparude şi E.M.I.L. Preţurile bileteor încep de la 50 de lei şi pot ajunge până la 150 de lei. Banii stânşi vor ajunge în conturile Fundaţiei Estuar, asociaţie care are deja conturile deschise pentru ajutorarea victimelor din Clubul Colectiv.

Tot în Bucureşti, duminică, va avea loc un concert de blues care va începe la ora 20.30. Evenimentul va fi organizat la Clubul Ţăranului de la Muzeul Ţăranului Român. De-a lungul serii pe scenă vor urca Hanno Hofer (chitară), Raul Kusak (orgă Hammond) şi Liviu Pop (tobe). De asemenea, în calitate de invitaţi vor fi prezenţi şi Berti Barbera, Florin Giuglea, Harvis Cuni Padron, Luis Palomino, Marcian Petrescu, Rareş Totu şi Soul Serenade. Preţul unui bilet costă 30 şi banii strânşi vor ajunge la Elena Cristina Şerban, mama celor doi copii, Alex şi Nico, grav răniţi în incendiul din Colectiv.

Pe lângă concerte, 16 cluburi şi organizaţii de fitness au anunţat că vor face duminică, 15 noiembrie,  cel mai mare eveniment caritabil de fitness, pus la punct pentru susţinerea victimelor din Clubul Colectiv. Evenimentul va avea loc în intervalul orar 9.00 – 16.00, la Crowne Plaza Hotels & Resorts.

30 de antrenori cunoscuţi vor susţine un maraton de opt clase variate ca tip şi nivel de intensitate: Body Art (ora 9.00), Khai_Bo (ora 10.00), Functional Training (ora 11.00), Step Basic (ora 12.00), Kangoo (ora 13.00), Steel Tonic (ora 14.00), Zumba (ora 15.00) şi Dynamic Stretch (ora 16.00). Preţul pentru fiecare participant este de 30 de lei. Cei care vor să doneze mai mult pentru a-i ajuta pe cei care au fost în Colectiv în noaptea tragediei şi pe familiile acestora o pot face în conturile deschise de Crucea Roşie Română: RO22BRDE410SV18508914100 EUR, RO37BRDE410SV81385954100 USD, RO36BRDE410SV29647144100 LEI.

Concert în Constanţa

„Împreună rezistăm” este un proiect caritabil organizat la nivel naţional pentru a susţine victimele din spitale, dar şi familiile afectate de incendiul care a avut loc recent în Clubul Colectiv.

Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 14.00 şi 20.00, vor urca urca pe scena Doors Club din Constanţa următoarele trupe: The Cheers (14.00),  Block Six (14.30), Paradox Theory (15.00), Cat Eyed (15.30), Shades of Indigo (16.00), Amnesia (17.00), Hangover (18.00) şi Treişpe Cuvinte (19.00).Preţul unui bilet este 30 de lei.

Mobilizare în Cluj

Un alt concert caritabil programat pentru acest weekend va fi organizat în Cluj-Napoca.  Concertul Dirty Shirt de la Cluj-Napoca va avea loc la Sala Polivalentă, de la ora 19.00. Un bilet costă 30 de lei, dar participanţii sunt încurajaţi să doneze mai mulţi bani.

În deschiderea concertului Dirty Shirt de sâmbătă, 14 noiembrie, vor cânta For The Wicked, Front, Scars of a Story, Marchosias, Costi Cămărăşan Band, Diamonds are Forever. Preţul unui bilet costă 30 de lei şi cei care doresc să participe la eveniment pot face rost de bilet direct de la intrarea în sală, înainte de concert. Evenimentul este organizat de The Shelter Agency, Sala Polivalentă şi Open Sky Productions.
Potrivit celor care s-au ocupat de organizarea evenimentului caritabil participanţii care vor pot să doneze o sumă mai mare, iar cei care au cumpărat deja bilete online la concertul aniversar Dirty Shirt din aceeaşi dată, pot să intre la concert plătind diferenţa sau îşi pot recupera banii ulterior.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel