Două pasaje rutiere supraterane nou construite din zona comercială Pallady din Capitală, deschise circulaţiei

0
Publicat:

Două pasaje supraterane nou construite, ce supratraversează zona comercială aflată la intersecţia bulevardului Theodor Pallady cu strada Nicolae Teclu, au fost deschise circulaţiei rutiere de joi după-amiază, potrivit reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3.

Pasaje supraterane FOTO Facebook Robert Negoiță

Reprezentanţii autorităţii locale au scris, joi, pe Facebook, că lucrările la cele două pasaje, câte unul pentru fiecare sens de mers, au fost începute în decembrie anul trecut.

Valoarea contractului de execuţie efectivă a pasajelor a fost de aproximativ 10 milioane de euro.

"Avem nevoie de aceste lucrări de fluidizare a traficului pentru reducerea timpului petrecut în trafic şi mai ales pentru diminuarea poluării. Pasajele vor supratraversa zona comercială şi vor face extrem de facilă ieşirea şi intrarea din sector, mai ales vara când vom merge la mare", a declarat primarul Robert Negoiţă.

Proiectul de fluidizare a traficului din această zonă cuprinde şi un al treilea pasaj suprateran în zona intersecţiei bulevardului Theodor Pallady cu Drumul între Tarlale, din apropierea ieşirii pe Autostrada A2.

Acest pasaj este aproape de stadiul de finalizare.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”