Restricțiile de circulație pe A2, în zona podului de la Cernavodă, au fost ridicate
0Lucrările de reabilitare a podului de la Cernavodă, de pe Autostrada A2, au început în anul 2021, dar constructorii au întrerupt operațiunile în perioada sezonului estival sau în perioada iernii.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța anunță că restricțiile de circulație impuse pe A2, în zona podului de la Cernavodă, au fost ridicate începând de miercuri, 12 aprilie, ora 15.00.
Podul de la Cernavodă, în lungime de 1596 de metri este un pod combinat de cale ferată şi şosea, de tip constructiv, care împreună cu podul similar peste braţul Borcea, în lungime de 970 m, traversează fluviul Dunărea şi conectează oraşele Feteşti şi Cernavodă, între regiunile Muntenia şi Dobrogea.
La sfârşitul lunii aprilie 2022, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţa că majoritatea reparaţiilor de pe Autostrada A2 erau fie încheiate, fie întrerupte înainte de minivacanţa de 1 Mai, dar menţiona că singurul punct nevralgic în drumul spre mare era la podul peste braţul Borcea, unde lucrările au continuat.
„În ceea ce priveşte traseul spre mare, vă pot spune că majoritatea reparaţiilor de pe A2 au fost încheiate, fie întrerupte. A mai rămas un punct nevralgic, şi anume podul peste braţul Borcea, unde lucrările vor continua inclusiv în perioada 1-2 mai. Aş vrea să vă mai spun că trebuie să continuăm lucrările acolo în această perioadă pentru a putea da în folosinţă podul fără restricţii înainte de începerea efectivă a sezonului estival”, afirmat în această primăvară ministrul Transporturilor.