Două femei au căzut în lacul Snagov, în timp ce se plimbau cu skijet-ul. Una dintre ele nu a mai putut fi salvată

0
Publicat:

Deși nu știau să înoate, cele două femei au ieșit pe întuneric la o plimbare cu skijetul pe lacul Snagov. Una dintre ele a fost salvată imediat de martori.

Căutări ISU - arhiva foto

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, pompierii au fost alertați după ce două persoane au căzut în lacul Snagov. Una dintre victime a fost scoasă de martorii aflați la fața locului.

"În urmă cu scurt timp am fost alertaţi pentru căutarea a două persoane care se aflau pe lacul Snagov şi au căzut în apă. Una din ele a fost scoasă imediat de martori. Cealaltă este căutată în acest moment", a transmis în cursul nopții Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Din primele informații, este vorba despre două femei care au ieșit la o plimbare cu skijetul. Imediat după ce au căzut în apă, una dintre ele, de 41 de ani, a fost salvată de martorii care au sunat și la 112. 

Cealaltă femeie a fost găsită înecată după trei ore de localnicii care au venit să ajute pompierii militari la căutări.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online