DONAŢIE Milionarul Gheorghe Iaciu a oferit Muzeului Antipa 37 dintre trofeele sale de vânătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Odată cu redeschiderea muzeului, vizitatorii vor vedea în holul instituţiei un cap de elefant naturalizat, de trei metri lungime. Exemplarul face parte din donaţia omului de afaceri Gheorghe Iaciu către instituţia din Bulevardul Kiseleff.

Colecţia Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” s-a îmbogăţit din acest an cu 37 de trofee. Donator este omul de afaceri Gheorghe Iaciu (49 de ani).

Fondatorul Expo Market Doraly, unul dintre cei mai bogaţi oameni din România, Gheorghe Iaciu a fost inclus în Forbes 500 Miliardari, ediţiile 2009 şi 2010. Omul de afaceri este un pasionat al drumeţiilor, el ajungând chiar şi la Polul Nord, unde a vânat un urs polar. Din toamnă, cei care vor trece pragul muzeului Antipa vor admira exemplarul.

„Donaţia către muzeu era un gând mai vechi, dar nu s-a putut realiza până acum. Animalele din colecţie au fost vânate în perioada 1994-2011 şi am pus la dispoziţia muzeului ce am crezut eu de cuviinţă că se obţine mai greu, în majoritate animale exotice“, a declarat Gheorghe Iaciu pentru „Adevărul”. Omul de afaceri se află în discuţii pentru alte donaţii cu Muzeul din Sfântul Gheorghe şi Facultatea de Silvicultură din Braşov.

Patrimoniu îmbogăţit

Un bou moscat, pui de focă, vulpe polară, cerb şi antilope sunt câteva dintre animalele vânate de afacerist, care au ajuns în custodia muzeului Antipa. „Domnul Iaciu a vrut ca donaţia să fie trecută în proprietatea statului, aşa că a fost semnat un protocol cu Ministerul Culturii. Este prima donaţie de acest fel pe care muzeul o primeşte de la Gheorghe Iaciu, iar publicul va putea admira noile achiziţii din septembrie, când redeschidem muzeul”, a declarat, pentru „Adevărul”, Dumitru Murariu, directorul Muzeului Antipa.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort