DNA: Lucrările de la Pasajul Băneasa, decontate ilegal. Responsabil este Mădălin Dumitru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mădălin Dumitru, fostul şef al Direcţiei de Infrastructură din Primăria Capitalei FOTO Marian Iliescu

Lucrările de consolidare efectuate la Pasajul Băneasa, în valoare de peste 370.000 de lei, au fost decontate nelegal, iar responsabil de acest lucru este Mădălin Dumitru, fostul şef al Direcţiei de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, se precizează în referatul procurorilor DNA.

„Urmare a verificărilor efectuate de Curtea de Conturi s-a stabilit că pentru obiectivul „Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa"“au fost decontate lucrări neefectuate în sumă de 372.636 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz „Parapet metalic direcţional zincat" au fost decontaţi în plus 701 metri parapet nepus în operă“, arată Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în referatul cu propunere de arestare preventivă a lui Mădălin Dumitru, potrivit Mediafax.

Potrivit documentului citat, răspunderea pentru această decontare nelegală îi aparţine lui Mădălin Dumitru, cel care a fost preşedintele comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor, comisie ce a recepţionat lucrarea fără să consemneze diferenţa de lucrare neexecutată.

„Există suspiciunea rezonabilă în sensul că inculpatul Dumitru Mădălin Ionică a efectuat demersuri pentru a crea societăţii S.C. …..o situaţia avantajoasă, atribuindu-i contracte prin negociere directă, decontându-i lucrări neefectuate, asigurându-i plata la timp a facturilor. Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2009 - 2014, urmare a solicitării lui Dumitru Mădălin Ionică, S.C. ... a efectuat pentru acesta lucrări la imobilele proprietate personală sau la imobilele deţinute prin persoane interpuse“, arată DNA, în referatul cu propunere de arestare preventivă.

Aşadar, societatea despre care vorbesc procurorii a efectuat lucrări de refacere a pavajului la imobilul unei apropiate a lui Mădălin Dumitru, în comuna Periş. De asemenea a fost renovat şi imobilul în care domiciliază Dumitru, dar şi o altă casă din Voluntari.

Anchetatorii au mai arătat că „este cert că inculpatul DumitruMădălin Ionică pretindea comisioane pe contractele derulate de Primăria Municipiului Bucureşti, fapt ce explică sursa de finanţare a achiziţiilor de bunuri mobile şi imobile pe numele său şi al altor persoane, în condiţiile în care venitul declarat de inculpat nu acoperă cheltuielile cu autoturismele utilizate, excursiile în străinătate, concediile de lux“.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie