Daniel Florentin Doman, directorul RATB, a demisionat. În locul său a fost numit Vicenţiu Daniel Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Forentin Doman a demisionat din funcţia de director general al Regiei de Transport Bucureşti (RATB), iar în locul său a fost desemnat Vicenţiu Daniel Antonescu. Reprezentanţii regiei susţin că demisia lui Doman a venit pe fondul unor „probleme personale“.

„În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, din data de 12.06.2014, s-a luat act de demisia domnului Daniel Florentin Doman din funcţia de director general al regiei şi s-a aprobat încetarea contractului de mandat nr.11910/23.01.2014“, se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Vicenţiu Daniel Antonescu a fost desemnat noul director general al RATB. „Este director interimar până la organizarea unui nou concurs. Domnul Daniel Florentin Doman a avut motive persoanele“, au precizat reprezentanţii RATB, întrebaţi de reporterii  „Adevărul“ despre motivele care au condus la demisia directorului regiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate