Cum se drogau geniile: Eminescu îşi injecta morfină. Maiorescu priza cocaină, iar Eliade fuma canabis. Despre drogurile preferate ale clasicilor

Utilizate în scop farmaceutic sau pur şi simplu pentru a atinge anumite stări spirituale, drogurile au fost prezente în viaţa celor mai importanţi exponenţi ai literaturii române.

Un caz celebru printre criticii literari este cel al lui Mircea Eliade care îşi aprofunda stările obţinute din meditaţiile yoga fumând canabis şi opium. Nici poetul Ion Barbu nu era străin de substanţele interzise.

„Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări şi a interesului meu, mereu viu, pentru experimentele spirituale am luat obiceiul anumitor stupefiante: eter şi cocaină", a precizat autorul volumului „Joc secund" apărut în 1930, într-una dintre corespondenţele sale.

Chiar şi criticul literar Titu Maiorescu a recunoscut în însemnările sale că îşi administra pe post de anestezic împotriva durerilor dentare „injecţiuni subcutanate locale cu cocaină".

Eminescu şi Odobescu, trataţi cu morfină

Descrierea adusă de Titu Maiorescu poetului nepereche este cât se poate de grăitoare.

„Viaţa lui era neregulată; adesea se hrănea cu narcotice şi excitante: abuz de tutun şi de cafea, nopţi petrecute în citire şi scriere, zile întregi petrecute fără mâncare, şi apoi deodată, la vreme neobişnuită, după miezul nopţii, mâncări şi băuturi fără alegere şi fără măsură; aşa era viaţa lui Eminescu", scria Titu Maiorescu în „Eminescu şi poeziile lui". Prin toamna lui 1883, după o cădere psihică, Mihai Eminescu a fost internat la spitalul „Caritas" din Bucureşti, unde Dr. Alexandru Şuţu l-a tratat cu morfină.

Un alt caz celebru este cel al scriitorului Alexandru Odobescu. Istoricii au indicat că în tinereţe, romancierul a urmat un tratament antinevralgic pe bază de morfină. Însă, din corespondenţele sale ulterioare, reiese că a avut probleme financiare, parte din ele datorate şi cheltuielilor implicate de procurarea drogului.

Detalii despre consumul de droguri în rândul geniilor literaturii române pot fi găsite şi în cartea „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură", scrisă de Andrei Oişteanu.