Corcodel mare salvat de un polițist. Cum a ajuns specia protejată în curtea unei instituții din București
0Un corcodel mare, o specie protejată, a fost salvat de un polițist local din București, după ce a căzut în zăpadă în curtea unei instituții de pe Șoseaua Olteniței.
O pasăre protejată de lege a fost salvată de un polițist local din Capitală. Anunțul a fost postat pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei, iar polițistul local, Ștefan, este descris ca un om blând, care i-a diminuat stresul păsării.
“O misiune de suflet! Astăzi, am salvat o pasăre protejată, un corcodel mare. A căzut în curtea unei instituţii de pe Şoseaua Olteniţei, din cauza epuizării sau a condiţiilor meteo. Cel mai probabil a zburat din Delta Văcărești aflată în apropiere! A fost găsită de Ștefan, polițist local la Poliția Animalelor. Odată ajunsă pe zăpadă, pasărea a rămas captivă, fără nicio șansă de a-și relua zborul de una singură. Polițistul a intervenit cu blândețe: a înfășurat-o într-un prosop, pentru a-i diminua stresul, apoi a așezat-o cu grijă într-o cușcă specială. A dus-o rapid la Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice, unde a fost preluată de un medic veterinar specializat în tratarea faunei sălbatice. Nu are fracturi sau leziuni la nivelul aripilor ori al membrelor! Mica zburătoare va fi eliberată în natură. Le mulțumim celor care ne-au sesizat, dar și veterinarilor”, se arată în postarea Primăriei Municipiului București.