Consiliul General al Municipiul Bucureşti a votat: Muzeul Literaturii primeşte 200.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetul muzeului a fost suplimentat FOTO Arhivă

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, miercuri, în şedinţa de îndată suplimentarea bugetului Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) cu 200.000 de euro, necesară eliberării sediului instituţiei care a fost retrocedat.

Noul viceprimar Richard Ghiţă a declarat că municipalitatea voia să suplimenteze acest buget cu 2,55 milioane de lei (aproximativ 550.000 de euro), pentru mutarea muzeului, însă, în final, a fost aprobată suma de 200.000 de euro, potrivit Mediafax. B ugetul iniţial pentru MNLR, pentru acest an, era de 3,313 milioane de lei.

Proiectul a fost votat de toţi cei 26 de consilieri generali prezenţi în sală, pe ordinea de zi a şedinţei de îndată fiind trecut, pe lângă acesta, şi cel privind modificarea bugetului Muzeului Municipiului Bucureşti pe 2014. Acest muzeu a primit în plus 3,88 de milioane pentru mutarea unor bunuri, urmare a reabilitării şi consolidării unor clădiri în care funcţionează.

La sfârşitul lunii mai, proiectul de hotărâre care privea suplimentarea bugetului MNLR a fost respins într-o şedinţă de îndată.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"