Video Conflict între două clanuri în Sectorul 5. Șase persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un conflict între mai multe persoane a avut loc vineri, 11 iunie, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, în urma căruia șase persoane au fost arestate preventiv și alte 18 persoane au fost sancționate contravențional.

„La data de 11 iulie 2025, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 17 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în zona unei unități medicale, din Sectorul 5, are loc un conflict între mai multe persoane.

Menționăm faptul că un echipaj de jandarmi din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, aflat în zonă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat conflictul dintre cele două familii și a intervenit de urgenţă, moment în care persoanele implicate ar fi aruncat obiectele contondente și obiectele tăietoare-înțepătoare pe care le aveau asupra lor”, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB).

Prin urmare, la fața locului s-au deplasat cu operativitate mai multe echipaje de poliție, dar și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale care au intervenit prompt pentru aplanarea conflictului și pentru restabilirea ordinii și liniștii publice.

Totodată, în zona în care a avut loc incidentul au fost identificate mai multe obiecte contondente, dar și mai multe obiecte tăietoare-înțepătoare, care ar aparține persoanelor în cauză.

Incidentul ar fi avut loc între două familii

Din datele și probele administrate până la acest moment a reieșit faptul că, incidentul ar fi avut loc între membrii a două familii, pe fondul unui conflict anterior. Nicio persoană nu a fost rănită și nu a necesitat îngrijiri medicale, însă a fost avariat un autoturism al persoanelor implicate.

„Menționăm faptul că în urma audierii, șase persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, față de aceștia a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, iar alte 18 persoane au fost sancționate contravențional, conform Legii 61/1991R. Valoare totală a sancțiunilor este de 17.000 de lei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Poliția Capitalei intervine cu promptitudine în toate situațiile care pot afecta siguranța publică și va dispune toate măsurile legale față de cei implicați”, mai transmite DGPMB.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”