Conducerea Liceului „Jean Monnet“ verifică modul în care a fost organizată „excursia-sexy“ la Predeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă a Liceului "Jean Monnet" verifică de luni modul în care a fost organizată excursia în care profesorul de sport a fost acuzat de familia unei eleve de relaţii sexuale cu minora, dar şi comportamentul elevilor şi profesorilor, putând fi sancţionaţi atât şcolarii, cât şi cadrele didactice, potrivit Mediafax.

„Un prim pas în cazul Jean Monnet vizează analiza modului în care a fost organizată excursia. Analiza va fi organizată de către o comisie internă desemnată de conducerea şcolii. După aceea comisia va analiza dacă a fost încălcat regulamentul şcolar“, a declarat, pentru Mediafax, inspectorul general al Capitalei, prof. Cristian Alexandrescu.

El a precizat că respectiva comisie va analiza comportamentul elevilor care au mers în excursie inclusiv al adolescentei care a reclamat comportamentul profesorului de sport. Pe de altă parte, o altă analiză va viza conduita profesorilor care au participat la excursie.

Analiza comportamentului profesorilor

„În cazul în care ancheta va dovedi că a fost încălcat regulamentul şcolar, iar conduita elevilor nu corespunde acestuia, liceenii pot fi sancţionaţi. Sigur că din această categorie face parte şi eleva a cărei familie a reclamat atitudinea profesorului de sport. În cazul în care se va dovedi că ea nu a avut un comportament care să se încadreze în regulamentul şcolar atunci ar putea fi sancţionată“, a mai spus inspectorul general şcolar.

Totodată, comisia va analiza comportamentul cadrelor didactice care i-au însoţit pe elevi în excursie.
„Sigur că sunt urmărite mai multe aspecte atât la elevi, cât şi la profesori. Este vorba despre un comportament decent, dacă au fumat, dacă au consumat băuturi alcoolice şi multe alte aspecte prevăzute de regulamentul şcolar“, a adăugat Cristian Alexandrescu.

Citeşte şi:

FOTO Colegii fetei de la „Jean Monnet“ se solidarizează cu profesorul acuzat de viol: „Oana ducea lipsă de popularitate. De aceea face atâta scandal“

Profesorul de la „Jean Monnet” acuzat de viol a luat 8.30 la titularizare

Eleva de la Jean Monnet care susţine că a fost violată de profesorul de sport riscă să fie sancţionată. Liceul a început propria anchetă


Mărturii din excursia-sexy cu elevii de la Jean Monnet, de la Predeal: Niciun bărbat întreg la minte n-ar abuza sexual o minora răsfăţată!


Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG