Colectarea selectivă a deşeurilor continuă în Sectorul 6 al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele şase luni ale acestui an, Sectorul 6 al Capitalei a participat, pentru a doua oară, la competiţia Oraşul Reciclării, cantitatea totală a deşeurilor colectate fiinde de peste 184.000 de kilograme.

În prezent, în Sectorul 6 din Bucureşti se află 292 de containere destinate colectării separate a deşeurilor de ambalaje.

Astfel, în primele şase luni din acest an, cantitatea totală de ambalaje colectate separat a fost de 184.383 kilograme, după cum urmează: 39.873 kilograme de plastic, 240 kilograme de metal, 96.290 kilograme de hârtie-carton şi 47.980 kilograme de sticlă.

La prima ediţie a competiţiei, Sectorul 6 al Capitalei a câştigat premiul de excelenţă la categoria „Armament de calitate”, fiind printre municipalităţile care au obţinut cel mai mare punctaj la evaluarea calitativă a punctelor de colectare separată.

Iniţiatorul acestei competiţii este Eco-Rom Ambalaje, iar la finalul perioadei de jurizare câştigătorul va obţine titlul de „Oraşul Reciclării” şi marele premiu: o zonă eco wi-fi – un spaţiu de relaxare cu acces liber la internet, în valoare de 12.000 de euro. Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul Galei „Oraşul Reciclării”, ediţia a II-a, organizată pe 18 septembrie 2014.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort