Circulaţia pe linia 41, întreruptă după deraierea unui tramvai în zona Piaţa Presei, a fost reluată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un tramvai al liniei 41 a deraiat în apropiere de capatul de linie de la Piaţa Presei Libere FOTO Mediafax

Circulaţia pe linia 41, întreruptă după deraierea unui tramvai în zona Piaţa Presei Libere din Capitală, a fost reluată după aproximativ o oră şi jumătate, a declarat purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Constantin Tobescu.

Potrivit lui Tobescu, echipele de intervenţie ale RATB au repus pe linie tramvaiul deraiat în jurul orei 09.00, în apropierea capătului de linie de la terminalul Piaţa Presei Libere, acesta fiind dus la depou.

Circulaţia tramvaielor pe linia 41, care fac legătura între cartierul Ghencea şi Piaţa Presei Libere, a fost reluată în jurul orei 10.30.Tonescu a precizat că linia de autobuze 641, introdusă în circulaţie după deraierea tramvaiului, va fi păstrată până când tramvaiele liniei 41 vor ajunge să circule în intervalele normale de timp.

Tramvaiul, care venea dinspre cartierul Ghencea, a deraiat în zona ultimului macaz, înainte de schimbarea sensului de mers la capătul de linie de la terminalul Piaţa Presei Libere. În momentul deraierii, burduful care delimita două dintre vagoanele tramvaiului s-a rupt, a spus Tobescu.

Purtătorul de cuvânt al RATB a precizat că nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG