Cinema în aer liber, în centrul Bucureştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Publicul bucureştean este invitat în fiecare seară, în perioada 24-29 iulie, începând cu orele 21.30, în Piaţa Sfântul Anton din Centrul Vechi, lângă Hanul lui Manuc, la proiecţii de film în aer liber.

Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, “Cinema în aer liber”, împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 metri pătraţo, și un proiector de 17.000 de lumeni, care va transforma vizionarea oricărui film într-o experiență de neuitat.

Cinematografele mobile în aer liber au apărut încă de la începutul secolului trecut și înregistrează astăzi un mare succes în țări precum Statele Unite, Australia, Emiratele Arabe, Japonia, Brazilia sau Marea Britanie. În ultimii ani, numărul cinematografelor funcționale a scăzut, însă numărul spectatorilor s-a dublat.

Prin evenimentul Cinema în aer liber, Asociația Culturală Metropolis propune o alternativă la cinematograful clasic, accesibilă tuturor. Evenimentul are ca obiectiv atragerea atenției publicului larg asupra celei de-a șaptea arte, savurate de această dată într-un mediu diferit. Caravana Metropolis aduce aminte de Bucureștiul de altădată, când locuitorii capitalei își petreceau timpul liber la proiecțiile de film din îndrăgitele grădini de vară.

Intrarea este gratuită in limita locurilor disponibile.

Publicul bucureștean se va putea bucura alături de prieteni și familie, în răcoarea serii, de șase surprize cinematografice, atât producții internaționale, cât și românești, apreciate la festivaluri internaționale de film, de presa internațională de specialitate, și filme de box-office. Filmele selectate împacă toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât și pe ale amatorilor de distracție și relaxare într-un spațiu deschis. Printre acestea se numără și două avanpremiere naționale.

Programul va fi următorul:

- Tatăl Fantomă – marţi, 21.30 (regia Lucian Georgescu - România, 2011), cu Marcel Iureș, Mihaela Sîrbu. În competiția Festivalului de Film de la Montreal.

- Izvorul femeilor – miercuri, 21.30 (regia Radu Mihăileanu - Belgia, Italia, Franța 2011), cu Leïla Bekhti – câștigătoare a premiului Cesar și a Étoile d'Or în 2011, cunoscută pentru rolurile din Paris, Je t’aime și Un prophet --, Hafsia Herzi. În competiție oficială la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012.

- Zarafa – avanpremieră națională – joi, 21.30 (regia Rémi Bezançon și Jean-Christophe Lie -- animator pentru producțiile Disney - Tarzan, Hercule și Cocoșatul de la Notre-Dame -, Franța, 2012). Cu vocile lui Simon Abkarian (Persepolis, Casino Royale), Vernon Dobtcheff (Before Sunset, Numele trandafirului).

- Perfect Sense – vineri, 21.30 (regia David Mackenzie - UK, Suedia, 2011), cu Ewan McGregor – câștigător a patru premii Empire Awards, UK și a 2 premii BAFTA Scotland, cunoscut pentru rolurile din Trainspotting, Big Fish, etc. --, Eva Green --cunoscută pentru The Dreamers, Casino Royale, Kingdom of Heaven. În selecție oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoția

- Vânătorii de capete – sâmbătă, 21.30 (regia Morten Tyldum – Norvegia, 2011), cu Aksel Hennie, Synnøve Macody Lund, cu încasări de peste $1, 600, 000 în primul weekend de la lansarea în Norvegia.

- Xingu – în inima Amazonului - avanpremieră națională – duminică, 21h30 (regia Cao Hamburger – Brazilia, 2012), cu João Miguel, Felipe Camargo, Caio Blat – cel mai talentat actor brazilian, câștigător a două premii Golden India Catalina la Cartagena FF, în 2004 și 2008, Cinema Brazil Grand Prize în 2011, etc. Xingu este laureat la Panorama Audience Award la Berlinale 2012.

Intrarea la proiecțiile din cadrul evenimentului „Cinema în aer liber” este gratuită, în limita celor 800 de locuri disponibile.

Caravana Metropolis a debutat pe 10 iulie și a înregistrat, numai la Brașov, în cele șase zile de proiecție, un public de 12.500 de persoane. În această săptămână, caravana se află la Constanța, iar după București, își va continua traseul în Timișoara, Cluj, Iași și Craiova.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Apa Nova, al Primăriei Sectorului 5 şi al Primăriei Municipiului București.


Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani