CGMB: Scutire de impozit pentru autoturismele hibride şi electrice în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii care au maşini electrice şi hibride vor fi scutiţi de impozit anul viitor, potrivit hotărârii privind taxele şi impozitele locale în Capitală, adoptată joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Proiectul de hotărâre privind taxele şi impozitele locale în Capitală nu a prevăzut majorări, singura modificare fiind doar la impozitarea clădirilor, potrivit noului Cod fiscal.

Astfel, se estimează că impozitul pe locuinţă va fi cu aproximativ 25 la sută mai mare, a precizat Lenuţa Boncota, director la Direcţia venituri din Primăria Capitalei.

Potrivit Codului fiscal, pentru clădiri cu destinaţie rezidenţială aflate în proprietatea persoanelor fizice impozitul rămâne 0,1 la sută din valoarea impozabilă, iar pentru clădiri cu destinaţie nerezidenţială aflate în proprietatea persoanelor fizice - 0,2 la sută din valoarea impozabilă.
Persoanele juridice plătesc pentru clădirile cu destinaţie rezidenţială 0,2 la sută din valoarea impozabilă, iar pentru clădiri cu destinaţie nerezidenţială - 1,5 la sută din valoarea impozabilă, tot la fel ca în anul 2015.

Proprietarii de maşini electrice sau hibride vor beneficia anul viitor de o scutire de 100 la sută, după ce consilierii generali au aprobat un amendament la hotărâre propus de Cornel Poteraşu.

Hotărârea mai prevede că în Bucureşti taxa hotelieră, de 1 la sută din tariful de cazare, la fel ca în acest an, va fi folosită pentru promovarea turismului. De altfel, această taxă îşi schimbă numele în "taxă de promovare a Bucureştiului".

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”