CGMB: Oprescu ține cu dinții de colectarea selectivă, consilierii mută ședințele la teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB), programată astăzi, la ora 13.00, a început cu două ore întârziere. Dintre cei 55 de consilieri aleși, numai 44 erau în sala în momentul începerii dezbaterii.

La începutul ședinței, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a făcut câteva precizări referitoare la cele mai fierbinți subiecte de pe ordinea de zi. Edilul a vorbit despre problema colectării deșeurilor din București și despre marile proiecte de infrastructură, precum închiderea inelului median de circulație la zona de nord, autostrada urbană sau tronsonul Lacul Morii - Șoseaua Colentina.

De asemenea, Oprescu a mai făcut precizări despre împrumutul de 800 de milioane de euro pe care vrea să-l obțină, despre situația cinematografului CFR și despre zona Berzei-Buzești.

„Până în toamnă, vă asigur că o să reușim să implementăm colectarea selectivă a deșeurilor. În prezent, aceasta nu este realizabilă, pentru că marii opetatori de colectare a deșeurilor se opun. Momentan avem o hotărâre judecătorească ce ne va ajuta să eliminăm monopolul acestora. Din toamnă, nu vom mai cheltui 22 de milioane de euro anual, în fiecare sector, cu gunoiul", a declarat Oprescu.

În ceea ce privește construcția autostrăzii suspendate, primarul spune că proiectul este foarte important pentru cetățeni și că, indiferent de culoarea politică a consilierilor, este încrezător că va reuși să-și ducă planurile la bun sfârșit.

În plus, mai mulți consilieri au cerut primarului să respecte cerința ONG-urilor și a societății civile de a asigura prezența acestora în sala de dezbateri, propunând ca soluție închirierea unei săli de teatru.

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG