CGMB a respins bugetele companiilor municipale, ce se ridicau la peste un miliard de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins proiectele de hotărâre privind bugetele pe 2019 a 19 companii municipale, totalizând peste un miliard de lei, scrie Agerpres.

Dintre cele 19 companii, cele mai importante bugete erau prevăzute la: Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje - 343,6 milioane lei, Compania Municipală Consolidări - 214,7 milioane lei şi Compania Managementul Traficului - 100,9 milioane lei.

„Referitor la Compania Turistică şi celelalte companii, la toate aceste proiecte ni se propun alocări de nu mai puţin de 335 de milioane de euro (...) pentru nişte companii înfiinţate ilegal ce ar trebui desfiinţate. Din banii aceştia, 209 milioane euro sunt bani noi, care nu au fost transferaţi încă spre aceste companii, deci restul sunt majorările de capital social din anii trecuţi”, a declarat Ana-Maria Ciceală, consilier general USR, joi, la şedinţa CGMB, potrivit Agerpres.

Ciprian Ciucu, consilier general PNL, a spus că va vota proiectul privind trustul de consolidări. El a menţionat însă că pentru celelalte proiecte nu va vota, unul dintre motive ţinând şi de „salariile directorimii”

Potrivit lui Sorin Chiriţă, administrator public al Primăriei Municipiului Bucureşti, companiile există şi au obligativitatea să îşi aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli.

„Nu votaţi pentru promovare, toate companiile care efectuează servicii sau execută lucrări de construcţii trebuie să le votaţi, pentru că nu îşi pot încasa banii de la Primărie. Din păcate, la majoritatea dintre ele aţi dat un vot negativ. Ce ar trebui să facem de mâine, să lăsăm uneltele jos şi să plecăm acasă? Nu vorbesc doar de o simplă companie, de toate. Dar oamenii, cei care lucrează, cetăţenii Capitalei, ce vină au? Trebuie să înţelegeţi că toate serviciile şi lucrările pe care aceste companii le fac sunt foarte apreciate de toţi cetăţenii”, a susţinut Marius Coaje, consilierul primarului general.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare