Cercetări în cazul muncitorului mort în timp ce lucra într-un canal din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia efectuează cercetări în cazul muncitorului decedat, marţi, după ce a fost surprins într-un incendiu în timp ce lucra într-un canal la o instalaţie electrică, pe strada Rosetti din Capitală.

„După lichidarea incendiului, în interiorul unui canal, a fost descoperit cadavrul unei persoane. Cercetările au fost preluate de Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea stabilirii condiţiilor în care s-a produs decesul”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, transmite  Agerpres. 

Secţia 1 de Poliţie a fost sesizată, marţi, în jurul orei 10,00, prin apel la 112, cu privire la producerea unui incendiu pe raza Sectorului 1.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri, precum şi poliţişti. 

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort