Cel mai scump penthouse din Bucureşti este scos la vânzare cu 2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai scump penthouse scos la vânzare în Bucureşti costă 2 milioane de euro, potrivit portalului imobiliare.ro.

"În prezent, în marile oraşe din ţară, acolo unde s-au construit cele mai multe ansambluri rezidenţiale noi, există câteva zeci de astfel de oferte. Cele mai multe se află în Bucureşti. Dintre oraşele din ţară, pe acest segment se remarcă Braşovul şi Constanţa", se arată într-un comunicat al imobiliare.ro.

Apartamentul din Bucureşti are un living spaţios, bucătărie mobilată, patru dormitoare, patru grupuri sanitare şi două terase cu vedere spre Parcul Herăstrău, iar proprietarii acestuia beneficiază de două locuri de parcare în garajul subteran al condominiului.

Reprezentanţii portalului menţionează că foarte multe oferte de acest gen afişează un preţ situat în jurul valorii de un milion de euro.

De altfel, acesta este preţul solicitat pentru o locuinţă de tip penthouse dintr-un imobil nou cu trei etaje, construit în 2009, în zona Pipera. Apartamentul are trei camere, o suprafaţă utilă de 450 metri pătraţi, este complet echipat şi mobilat.

În zona Vitan Mall este scos la vânzare un penthouse la 950.000 euro, cu o suprafaţă de 230 metri pătraţi, compus din trei camere, trei băi, o bucătărie şi două terase, situat într-un bloc cu 17 etaje, construit în 2009, în zona Vitan Mall.

De asemenea, în zona Herăstrău-Nordului, un penthouse de 280 metri pătraţi, care ocupă ultimele două etaje ale unei clădiri cu şase etaje, construită în 2007, este scos la vânzare la un preţ de 870.000 euro. Apartamentul compus din patru camere, trei băi şi o bucătărie se vinde la cheie.

La polul opus, cel mai ieftin penthouse scos la vânzare în Capitală costă 69.000 euro. Are o suprafaţă utilă de 120 mp, cinci camere, două băi şi este amplasat în zona de sud a oraşului, pe Şoseaua Giurgiului.

"Preţul mediu afişat pentru apartamentele de tip penthouse, scoase la vânzare în Bucureşti, este de 1.938 euro/mp, cu 66,8% mai mare decât preţul mediu cerut, calculat pentru apartamentele din Capitală. Avem de-a face cu proprietăţi foarte scumpe care se adresează une nişe înguste. Vorbim în general de persoane cu venituri foarte mari, care caută proprietăţi rezidenţiale cu suprafeţe generoase, în zone foarte bune şi cu un grad de confort ridicat", explică Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.





Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă