Ce spune Metrorex despre avaria produsă, luni, la metrou, între staţiile Mihai Bravu şi Dristor 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Metrorex au precizat, referitor la defecţiunea produsă luni între staţile Mihai Bravu şi Dristor 1, că, deşi a fost înregistrat un trafic crescut de călători în staţiile Mihai Bravu, Timpuri Noi şi pe culoarele de corespondenţă de la Piaţa Unirii şi Dristor, s-a asigurat îndrumarea şi protecţia călătorilor, cu sprijinul Poliţiei şi al forţelor ISU Bucureşti-llfov.

"Deranjamentul a fost constatat şi confirmat de echipele tehnice ale Metrorex (mecanici de tren şi personal de întreţinere) conform atribuţiilor de serviciu. Siguranţa circulaţiei a fost menţinută prin respectarea procedurilor prestabilite care se aplică în astfel de cazuri, în situaţia dată, prin izolarea zonei (interstaţia Mihai Bravu – Dristor 1, firul 1)", arată Metrorex, într-un comunicat de presă transmis marţi. 

Conform sursei citate, reorganizarea circulaţiei în sistem pendulă a fost îngreunată de faptul că la acea oră de vârf toate trenurile se aflau în circulaţie conform graficelor. În aceste condiţii, circulaţia trenurilor a fost reorganizată pe relaţia Nicolae Grigorescu 1 – Mihai Bravu, pe un singur fir, conform configuraţiei tehnice constructive a reţelei de metrou din zonă raportat la amplasarea şi numărul schimbătoarelor de cale. 

"Menţionăm că deşi a fost înregistrat un trafic crescut de călători în staţiile Mihai Bravu, Timpuri Noi şi pe culoarele de corespondenţă de la Piaţa Unirii şi Dristor, cu suportul Poliţiei şi forţelor ISUB-IF, s-a asigurat îndrumarea şi protecţia călătorilor. Precizăm că nu au fost înregistrate cazuri care să necesite intervenţia specializată a forţelor ISU", susţin reprezentanţii Metrorex. 

Operaţiunea de remedierea tehnică a durat circa 45 de minute şi s-a intervenit de urgenţă, urmărindu-se ca afectarea circulaţiei să fie minimă. 

O şină de metrou s-a defectat, luni după-amiază, între staţiile Mihai Bravu şi Dristor 1. Accesul pasagerilor era permis în tranşe, pentru a se evita aglomeraţia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"