Cât i-ar fi trebuit lui Nicuşor Dan ca să ajungă primar general: 300.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Dan, candidatul independent la Primăria Capitalei şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care nu a reuşit să obţină destule voturi pentru a câştiga, susţine că dacă ar fi avut 300.000 de euro scaunul de primar general era al lui.

Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat Realitatea.net. Nicuşor Dan susţine că nu va candida în toamnă pentru un mandat de parlamentar pentru că nu-şi doreşte o carieră politică, ci doar să rezolve problemele oraşului în care locuieşte.

Cu toate acestea însă, acesta a precizat că i-ar putea susţine, împreună cu voluntarii adunaţi în jurul său, pe unii candidaţi independenţi.

Fostul candidat independent şi preşedintele asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul" consideră că o sumă mai mare de bani investiţi în campanie i-ar fi garantat succesul. "Dacă în loc de 45.000 de euro am fi avut 300.000 de euro şi în loc de şase luni aveam un an, sunt convins că aş fi ajuns primar general al Capitalei", a declarat acesta pentru sursa citată.

În cadrul interviului, Nicuşor Dan a mai explicat că ţinta campaniei electorale nu a fost o poziţie în Consiliul General al Municipalităţii, ci în cea de primar general.

El a arătat, de asemenea, sursa banilor pentru campania electorală, care ar fi acei oameni de afaceri care nu au acces la licitaţiile publice din cauza monopolului a câtorva firme. "Primăria Municipiului Bucureşti sunt de ordinul sutelor de milioane de euro. În prezent există câţiva oameni abonaţi şi ei importă de la semafoare până la băncuţe şi panseluţe", a mai spus Nicuşor Dan.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!