Carnavalul Lolelor revine în Centrul Istoric. Manifestarea include şi un Târg al Breslelor şi o serbare săsească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Istoric va găzdui azi cea de-a cincea ediţie a Carnavalului Lolelor, organizat de Centrul Cultural Petre Ţuţea și UrzelnZunft Bukarest.

Manifestarea a fost organizată pentru prima oara în 2008 pentru a marca deschiderea străzii Smârdan (fosta Uliţă Nemţească) pentru traficul pietonal şi izvorăște dintr-o tradiţie medievală săsească întânită pe Valea Târnavei Mari și pe Valea Hârtibaciului. Evenimentul este organizat şi în acest an în parteneriat cu Primăria Capitalei şi Muzeul Municipiului Bucureşti.

Lolele erau personaje amuzante care aveau rolul să protejeze şi să însoţească lăzile de breaslă primite de cei care erau aleşi la conducerea asociaţiilor de meşteşugari în această perioadă a anului. Manifestarea va începe la ora 12 la Palatul Voievodal Curtea Veche cu ceremonia înmânării lăzii de breaslă noului staroste al breslelor şi va continua pe traseul strada Franceză – strada Smârdan – strada Lipscani cu Alaiul Lolelor şi împărţirea gogoşilor săseşti, defilarea urmând să se încheie cu intonarea imnului Transilvaniei - Siebenbürgen Land des Segens. Progamul manifestării mai include la ora 12.30 alugarea spiritelor rele din Banca Naţională a României, pentru ca leul să se însănătoşească, şi din Centrul Istoric, între orele 13.00 şi 14.00. Între orele 11.00 şi 17.00 va avea loc şi Târgul Breslelor, care va include ateliere de confecționare de măști și costume de carnaval săsesc. Târgul va fi urmat între orele 17.00 şi 19.00 de o serbare săsească.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă