Calendar Blue Air cu stewardese sexy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blue Air va lansa un calendar pentru 2011 în care vor apărea 21 de stewardese şi doi însoţitori de zbor din echipajul companiei în "ipostaze senzuale", a declarat agenţiei Mediafax Florentina Tatu, directorul de comunicare al operatorului aerian low-cost.

Firma Carpatair a fost dată în judecată pentru că a lăsat o familie fără bagaje în vacanţă

"Calendarul este realizat în scop caritabil şi va apărea ca insert al unei reviste cu care am colaborat, ediţia din decembrie, urmând să fie vândut şi la bordul avioanelor Blue Air. Este primul calendar de acest gen realizat de Blue Air. Iniţial, am vrut ca pentru fiecare lună să apară o fată, însă am avut foarte multe cereri din partea stewardeselor şi ne-am oprit cu greu la 21 de fete. În calendar vom avea şi doi însoţitori de zbor. De asemenea, pasagerii vor putea vedea fotografii din timpul sedinţelor în ediţia de iarnă a revistei de bord a companiei noastre", a afirmat Tatu.

Alexandra Grumezescu (foto), 24 de ani, este una dintre angajatele Blue Air care a pozat pentru calendarul companiei ce va fi lansat luna aceasta.

Fotografiile au fost realizate într-un hangar din incinta Romaero Băneasa.

"Pentru calendarele vândute la bordul avioanelor fondurile strânse vor fi donate unor asociaţii de copii, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor în care aceştia se dezvoltă. Urmărim şi alte canale de distribuţie la nivel naţional şi, în funcţie de acestea, vom stabili tirajul pentru calendare", a mai spus Tatu.

Blue Air, companie deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, este primul operator aerian din România care a lansat calendare de acest gen.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa