Bunicuţă-eroină la 100 de ani

Pictoriţa Aneta Lazăr împlineşte astăzi un secol de viaţă. Bucureşteanca povesteşte cum foamea de pâine este mai uşor de potolit decât cea de iubire.

Probabil cea mai bătrână bucureşteancă, doamna Aneta, împarte un apartament din cartierul Pajurei cu sora ei de 92 de ani, cea care a „dat-o” la gazetă pe artista casei chiar de ziua ei. Aneta Lazăr împlineşte astăzi 100 de ani şi este înconjurată de strănepoţi.

Curioasă, brăzdată de încercările vieţii, dar totuşi zâmbitoare, bunica-centenară pare, la prima vedere, că a trăit numai după reţete secrete. Nici pe departe! Bătrânica, născută în Basarabia, ne-a pus pe tavă o viaţă zugrăvită în culori triste, o sută de ani şi  sute de mii de gesturi dedicate altora, unele supraomeneşti, despre care ai crede că un om nu este capabil „Uitaţi-vă, am o sută de ani, dar dacă mă întreabă cineva cum am ajuns aici, n-aş şti să-i răspund. Nu am avut grijă de mine, ci dimpotrivă, am făcut foamea. Nu am făcut tratamente, n-am băut licori secrete. Viaţa mea a fost ca pe front. Am ajutat pe toată lumea şi am trecut de multe ori pe lângă moarte”, ne mărturiseşte doamna Aneta.

A supravieţuit după două accidente

Femeia freamătă de viaţă pe un scăunel din sufrageria ei în care ai impresia că respiri parfumul tablourilor cu flori făcute de mâna ei.
„Nu vă miraţi de vârsta mea! Tatăl meu, care a luptat în primul război mondial, a dus-o până la 93 de ani. Dacă ar trăi să vă povestească el cum şi-a cerşit dreptul la viaţă, în genunchi, în faţa ruşilor...”. „Te-ai încurcat, Aneto! Lasă-mă pe mine să povestesc”, o întrerupe sora centenarei, Gafiţa. „Stai potolită, că n-am uitat“, se ciondănesc frăţeşte, cele două femei. Au vrut să-l arunce în groapa cu var, crezând că-i mort, dar cineva l-a văzut că mişcă şi l-a salvat.

foto: Marian Vilău

Tatăl Anetei a dezertat de pe frontul din Basarabia, şi-a înşfăcat cele două fete şi a fugit în România, cu trenul. Ea a căzut din tren, în timpul mersului, şi a crezut atunci că nu-şi va mai vedea tatăl niciodată. Dar a avut noroc. Tatăl ei a recuperat-o vie şi nevătămată. Câţiva ani mai târziu, o maşină a lovit-o în plin. A supravieţuit şi de data aceasta, însă tijele de metal din picioare îi aduc aminte mereu de necaz. 

Priveşte cu dragoste la strănepoţi (din partea surorii) şi spune că ei au făcut-o să uite să-şi mai numere anii. Deşi a iubit atât de mult copiii, doamna Aneta nu a avut niciunul. S-a căsătorit la 23 de ani, iar la scurt timp soţul a murit pe front. A fost iubirea vieţii ei pe care nu a mai putut-o înlocui niciodată în cei 100 de ani. Astăzi nimeni nu o lasă să plângă. Suflă în lumânări şi îşi pune o dorinţă cu ochii ţintiţi tot spre strănepoţi: grăbiţi-vă, dacă vreţi să am grijă şi de stră-strănepoţi”.