Bucureşti: Un profesor universitar s-a aruncat de pe acoperişul facultăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor de informatică de la Universitatea „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti a fost găsit mort, ieri după-amiază, lângă căminul instituţiei, de pe Splaiul Independenţei, după ce s-ar fi aruncat de la unul dintre etajele clădirii.

Citiţi aici povestea lectorului universitar şi ce spun apropiaţii săi despre moartea acestuia

Profesorul de informatică avea în jur de 30 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Căminul lângă care a fost găsit trupul neînsufleţit al acestuia face parte din ansamblul Universităţii "Nicolae Titulescu".

Administratorul căminului, George Nedelcu, a declarat pentru Mediafax că profesorul a avut cursuri toată ziua la universitate. Totodată, acesta a precizat că, în jurul orei 16.00, în spatele căminului s-a auzit un zgomot puternic, paznicul complexului verificând şi sesizând că cineva s-a aruncat de la etaj.

„Nu-mi imaginez cine l-a împins să facă asta“

„Era un băiat foarte liniştit, nu avea probleme, nu avea probleme financiare. Se înţelegea bine cu familia, o cunosc chiar şi pe soţia sa. Nu pot să-mi imaginez cine l-a împins să facă chestia asta“, a spus Nedelcu.

Întrebat dacă se pune problema sinuciderii, Nedelcu a precizat că profesorul nu avea duşmani printre studenţi şi că probabil era singur în momentul în care s-a aruncat.

Conform acestuia, căminul este păzit şi nicio persoană necunoscută nu poate intra în incinta lui.

"Am numai cuvinte de laudă despre acest băiat. Era un băiat eminent. Se bucura de toată atenţia tuturor profesorilor din universitate. Era sociabil şi avea relaţii de prietenie cu absolut toată lumea. (...) Nu se pune problema părţii financiare. (...). Avea casă şi două maşini", a declarat rectorul Universităţii „Nicolae Titulescu“.

„Azi noapte era neliniştit. Se tot trezea şi verifica telefonul. L-am întrebat ce are, dar a spus că nu poate dormi. Cred că avea o problemă interioară, nu a vrut să o spună. Nu ne-am certat şi nu s-a certat cu nimeni din câte ştiu eu“, a spus soţia profesorului, sosită la faţa locului.


Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie