Bucureşti: Singura stradă în trepte din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii care locuiesc pe strada Xenofon, veche de 220 de ani, nu văd niciodată maşini pentru că aceasta este formată din trepte. (GALERIE FOTO)

Strada Xenofon este singura stradă din Capitală pe care o traversezi cu greu. Situată în apropiere de Parcul Carol, artera face legătura între bulevardul Dr. C.C. Istrati şi piaţeta Carol Parc Hotel.

O mână de bucureşteni locuiesc feriţi de zgomotul tramvaielor şi al maşinilor într-o zonă liniştită a Capitalei, unde mai demult era un deal cu vii.

Cum intri pe strada cu aproape 100 de trepte, dai de case vechi, neîngrijite, prin pereţii cărora vegetaţia sălbatică şi-a făcut loc. Trebuie să fii atent tot timpul pe unde calci, mai ales că treptele au fost mâncate de vremuri, iar prin unele porţiuni se vede armătura de fier care încă le susţine.

Strada este despărţită la mijloc de balustrade care, pe alocuri, au dispărut. De-o parte şi de alta a scărilor, câteva gospodării dărăpănate şi un hotel străjuiesc artera. Dacă prima casă este pe jumătate renovată, cea de-a doua e o groapă de gunoi. Când ajungi în capătul scărilor, te întâmpină statuia-străjer din rotonda Suter. La dreapta, luxosul Carol Parc Hotel este mărginit de două ieşiri înclinate, aşa că turiştii care vor să vadă Bucureştiul de la înălţime se pot caza aici.

Şosea în pantă

Odată ce ajungi în capătul scărilor te întâmpină lătratul câinilor din curţile de pe Aleea Suter, un drum ce coboară în pantă. Casele răsar, construite fiecare în alt stil, unele cu balcoane din lemn, altele cu intrări impunătoare. De obicei nu este ţipenie de om prin curţi. Dintr-o curte cu gard de fier forjat, de pe care vopseaua s-a şters de mult, apare în sfârşit, printre gratiile gardului, o bătrână curioasă. „Sunteţi de la primărie?“, întreabă ea. Locuieşte în zonă de 50 de ani şi nu s-ar muta în altă parte. „A fost deal cu vii aici. Când am săpat în curte am dat de rădăcini de viţă de vie“, povesteşte Lucia Gheorghiu, pensionară.

De o parte şi de alta a aleii, din fundul curţilor, se văd Casa Poporului şi Parcul Carol. „E linişte la noi pe stradă. M-am obişnuit să văd Casa Poporului de la mine din curte“, mărturiseşte Lenuţa Dascălu. Femeile care s-au adunat la bârfă spun că avantajul de a sta pe o stradă în pantă sau în trepte este faptul că atunci când plouă apa se scurge şi nu afectează curţile. Dezavantajul este mirosul urât de la canalizările proaste.

Strada Xenofon ar putea concura şi la titlul de cea mai îngustă din oraş, dar este detronată de o intrare foarte îngustă, ce porneşte din strada Mitropolit Nifon.

Oamenii nu-şi dau seama că e drum


Poţi trece fără să o observi, mai ales că are o poartă neagră. Cele zece trepte se prelungesc cu o pantă până în capăt, când ajungi în Intrarea Călţuna. „Pot să cobor pe aici?“, întreabă o doamnă. „Nici nu ştiam că asta e stradă“, se miră ea.

Urcând uşor pe Bulevardul C.C. Istrati şi cotind spre dreapta dai de strada asfaltată Mitropolit Filaret, una dintre cele mai înclinate din oraş. Aici, casele au fost renovate, iar dulăii de rasă le păzesc cu vigilenţă. Cel mai greu este pentru şoferi şi biciclişti. Şoferii apasă tare pe ambreiaj când trec pe aici, iar bicicliştii coboară din şa pentru a reuşi să urce dealul

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort