Bucureşti: Opera lui Jules Verne, capodoperă şi pe marile ecrane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanele de aventuri ale scriitorului francez, editate din 13 ianuarie de Adevărul Holding, au inspirat regizorii de pretutindeni.

De săptămâna viitoare, în fiecare miercuri, câte un volum din colecţia Jules Verne va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“ şi suplimentul „Adevărul literar şi artistic“.

Editura Adevărul va publica toate scrierile lui Jules Verne, într-o colecţie îmbunătăţită considerabil faţă de ediţia originală, introducând mai multe ilustraţii preluate din prima ediţie franceză. Primele două titluri ale colecţiei, „20.000 de leghe sub mări“ şi „Insula misterioasă“ (volumul I), vor fi distribuite gratuit la 13, respectiv 20 ianuarie, într-un tiraj special de 300.000 de exemplare, pentru fiecare titlu, tuturor cititorilor şi abonaţilor ziarului „Adevărul“. Începând cu 27 ianuarie, data la care va apărea volumul al doilea din „Insula misterioasă“, preţul unui exemplar va fi de 10,99 lei.
 
Aventuri pe celuloid

Fabuloasele poveşti ale lui Jules Verne au inspirat încă de la începuturile cinematografiei marii regizori. Astfel, prima adaptare a fost în 1901 după „Copiii Căpitanului Grant“, produs de Charles Pathé şi regizat de Ferdinand Zecca. În 1902, la numai şapte ani după ce fraţii Lumière au realizat prima proiecţie de film din istorie, regizorul francez Georges Méliès creează un film lung pentru acea vreme, de douăsprezece minute. Acesta se numea „Le voyage dans la Lune“ şi era inspirat din romanul „De la Pământ la Lună“ de Jules Verne şi „Primii oameni în Lună“ de H. G. Wells, fiind una dintre primele capodopere ale cinematografiei datorită efectelor speciale.

Primul film ştiinţifico-fantastic produs în 1954 de însuşi Walt Disney a fost tot o adaptare după „20.000 de leghe sub mări“. Filmul îi avea în distribuţie pe Kirk Douglas, în rolul lui Ned Land, pe James Mason în rolul Căpitanului Nemo şi pe Peter Lorre în rolul lui Conseil.

Tot sub marca Disney, în 2004, s-a lansat o adaptare originală a poveştii cu Steve Coogan, pe post de Phileas Fogg şi cu un Jackie Chan în rolul lui Passepartout. Printre alte filme realizate după Jules Verne, amintim „Călătorie spre centrul Pământului“ (1959), „Insula misterioasă“ (1961) şi versiunea extrem de fidelă după „Ocolul Pământului în 80 de zile“ din 1989 cu Pierce Brosnan în rolul lui Phileas Fogg şi Peter Ustinov în rolul detectivului Fix.

Adaptări româneşti după „Castelul din Carpaţi“

Prima adaptare a volumului „Castelul din Carpaţi“ a fost realizată în 1957, producător fiind Alberto Cavalcanti, cu Titus Popovici autor al scenariului. În 1981, Stere Gulea îi distribuie pe Ion Caramitru, Octavian Cotescu, Marcel Iureş, Ovidiu Iuliu Moldovan, Irina Petrescu şi Dorel Vişan într-o altă ecranizare a cărţii.

Cea mai recentă ecranizare a unui roman scris de renumitul francez este producţia „Journey to the Center of the Earth“ (Călătorie spre centrul Pământului) din 2008, cu Brendan Fraser în rolul profesorului Trevor Anderson, fiind destinată vizionării 3D.

Primele cinci volume editate de Adevărul Holding

13 ianuarie „20.000 de leghe sub mări“ (gratuit)
20 ianuarie „Insula misterioasă“, volumul I (gratuit)
27 ianuarie „Insula misterioasă“, volumul II (10,99 lei)
3 februarie „Steaua Sudului“ (10,99 lei)
10 februarie „Căpitanul Hatteras“ (10,99 lei)

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie