Bucureşti: Minorităţile sexuale au primit susţinerea ambasadelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadele Africii de Sud, Australiei, Canadei, Cehiei, Franţei, Germaniei, Marii Britanii, Olandei, Spaniei, Suediei şi SUA au emis o declaraţie comună de susţinere a GayFest Bucureşti 2010, manifestări care se termină mâine cu un marş prin Capitală.

Citeşte şi:  A început Săptămâna Gay

„Cu ocazia GayFest Bucureşti 2010, ne exprimăm solidaritatea şi sprijinul pentru comunitatea minorităţilor sexuale (LGBT - lesbiene, homosexuali,
bisexuali, transsexuali) din România. Susţinem dreptul acestora de a manifesta în mod paşnic şi legal; devenit deja o tradiţie, Marşul Diversităţii este un prilej pentru persoanele LGBT de a atrage atenţia asupra problemelor specifice cu care se confruntă“, se arată în declaraţia
transmisă de ambasada britanică, citată de Mediafax.

Reprezentanţii ambasadelor menţionate amintesc că „drepturile omului -inclusiv justiţia, egalitatea, umanitatea, respectul şi libertatea de expresie - şi statul de drept alcătuiesc fundaţia pe care se sprijină ţările democratice“.


Cea de-a şaptea ediţie a GayFest, organizată de Asociaţia Accept, se desfăşoară în această săptămână şi cuprinde o expoziţie foto despre istoria persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) din Statele Unite ale Americii (SUA), Marea Britanie şi Germania, filme de scurt metraj, cele mai vechi filme gay, ateliere, concerte, petreceri, o piesă de teatru şi Marşul Diversităţii, care se desfăşoară mâine de la ora 17.00, mai arată sursa citată.


 


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online