Bucureşti: Liber la patinaj în Drumul Taberei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare patinoar din Bucureşti s-a deschis aseară vizavi de Piaţa Moghioroş din sectorul 6. Încă din prima zi, zeci de bucureştenii au mers să patineze la Moghioroş, chiar dacă iarna nu s-a instalat încă în Capitală.

Pasionaţii sporturilor de iarnă au la dispoziţie un patinoar în aer liber. Platforma special amenajată din Drumul Taberei a fost deschisă aseară în jurul orei 18.00, iar zeci de tineri, copiii, dar şi adulţi din Capitală au venit la inaugurare.

„Este cel mai mare şi cel mai modern din România şi primul care îi primeşte pe iubitorii acestui sport atât de devreme. În fiecare an am fost primii şi de asemenea, am închis cel mai târziu“, a spus un reprezentant al Patinoarului Drumul Taberei.

Suprafaţa acestuia este de de 1.800 de metri pătraţi, maximum acceptat pentru un patinoar, iar pe gheaţa lui se pot da peste o mie de oameni în acelaşi timp. Stratul de gheaţă are o grosime de şapte centimetri, iar două instalaţii uriaşe de răcire zbârnâie neîncetat pentru ca patinele să alunece cu uşurinţă.

Deschis deocamdată doar seara
La inaugurare au fost prezenţi câteva zeci de pasionaţi de sportul pe patine care de-abia aşteptau deschiderea patinoarului. Din cauza ploii de aseară, concerul din deschidere, al Elenei Gheorghe şi cel al lui Roller Sis a fost amânat până diseară, la ora 18.30.

„De-abia aşteptam să se deschidă, dar nu mă aşteptam să-l inaugureze atât de devreme. O să vin să patinez de câte ori am timp“, a spus Andra Mihu, o tânără care locuieşte în zonă.
Oricine poate învăţa să patineze cu cel mult zece ore de practică. Din ziua deschiderii până la 1 noiembrie se va patina într-un program zilnic continuu de la ora 19.00 la 24.00, iar dacă vremea le va permite vor întra în programul normal de funcţionare, adică de la ora 9.00 la 23.00 şi în weekend până la ora 2.00. 

Concerte şi vin fiert
Administratorii Patinoarului Drumul Taberei nu s-au rezumat doar la gheaţă. Atmosfera este întreţinută în permanenţă de muzică, cei care patinează au parte de tot felul de concursuri, surprize, concerte şi karaoke.

De asemenea, pentru cei care vor să se relaxeze după o partidă de patinaj, pot sta la un vin fiert, condimentat cu scorţişoară. Intrarea costă 15 lei, iar cei care nu au patinele proprii şi vor să închirieze de acolo, mai trebuie să scoată din buzunar încă 10 lei.

Mai multe pentru tine:
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Ceaușescu, Decebal și Dracula, văzuți de străinii care vizitează România: „Am simţit aici dacii care cântau şi dansau”
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”