Bucureşti: Laura Nicolau, jupâneasa de la Jariştea

A venit în mahalaua Mănăstirii Antim, la întretăierea Podului Calicilor cu uliţa Gladiolelor, la 15 mai 1991, când „semnul sorţii“ a vrut să ridice aici o crâşmă.

Locanta Jariştea face parte din peisajul Bucureştilor de altădată şi trăieşte prin sufletul unei cucoane care a adus istoria din interbelic în contemporaneitate.

„Am început cu o crâşmă mică. Se stătea în picioare ca la Gara de Nord, dar am reuşit să adun lume bună”, spune Kera Caliţa (Doamna cea Bună, n.r) de la stabiliment. Numele de scenă i-a fost ales de strănepotul lui Caragiale, Horia Pană, cel care i-a dedicat până acum două cărţi. Urmează a treia.

„Soţul meu este din Jariştea, de la poalele Vrancei, locul care a rămas după un foc mare, când s-au aprins întinsele vii ale boierului Haină Roşie. Am zis că avem nevoie de acel trecut şi aşa i-a rămas numele stabilimentului”, povesteşte jupâneasa locului, trăgând din ţigaretă.



Şi-a dorit dintotdeauna să deschidă un loc pe care să-l redea bucureştenilor aşa cum era odinioară. „Mi-am zis: Unde s-a făcut istorie, unde s-au lansat marii scriitori, dansatori şi istorici? Într-o crâşmă. Strada 11 Iunie era aproape şi am găsit acest maidan unde am adus obrazele simandicoase ale oraşului”, se destăinuie Laura Nicolau.

Îşi întâmpină muşterii cu un zâmbet de la măsuţa rotundă din centru, unde sunt adunate obiecte de care nu se lipsea nicio cucoană: lornionul, binoclul, ceainicul, tabachera, carneţelul de bal, căpăcitorul şi zaharniţa. Când sufragii duc bucatele alese oaspeţilor, trebuie să facă un ocol pe la stăpână, pentru a primi încuviiţarea. „În regulă”, zice ea şi loveşte cu ciocănelul, semn că aranjamentul culinar e întocmai.

Laura Nicolau a personalizat fiecare masă, aşa că nu fiţi surprinşi dacă mâncaţi din tipsia Adinei Ionescu, soţia lui Tache Ionescu sau a vreunui mare demnitar al vremii.



Pe maidanul cu poveşti

Slăbiciunea Laurei Nicolau este Bucureştiul vechi, despre care a aflat poveşti nemuritoare şi pe care acum le rosteşte mesenilor în amănunt. „Bine aţi venit în caravanseraiul Jariştea, domni, domniţe, coniţe, logofeţi şi logofătese!”, îşi începe istorisirea. Patroana şantanului (locantei, n.r.) s-a născut la Lehliu (Ialomiţa), dar s-a stabilit la Bucureşti de la 7 ani.

După ce a terminat liceul „Gheorghe Şincai”, a urmat doi ani de Biblioteconomie. Nu a profesat niciodată ca bibliotecară, dar asta i-a înlesnit cunoaşterea cărţilor. Din 1980 până în 1991 a fost contabilă la Igiena. „M-a ajutat mult. Am învăţat cum să mânuiesc marafeţii, ţechinii strălucitori”, mărturiseşte cucoana. Pentru că bunicii deplângeau vremurile apuse ale locului, a găsit un maidan potrivit pentru a-şi ridica „muzeul”, pe pământurile unde Constantin Brâncoveanu îşi avea faimoasele grădinile.

Muzeul din crâşmă

Boierii cei mari ai Bucureştiului actual sunt întâmpinaţi la Jariştea cu poveşti şi cu miresme de salvie şi nucşoară, îmbibate în jamboane româneşti. „Onoratul public avea nevoie de istorisiri şi am început să spun poveşti în fiecare seară, pe scena mea, care se potriveşte lumii noastre”, mărturiseşte artista.

A adunat obiecte de artă şi pentru că orice cucoană din vremurile vechi avea o colecţie a ei, Laura Nicolau a strâns una impresionantă de bijuterii, pălării şi rochii de epocă. Aici puteţi vedea dulapul Mitropolitului Filaret, sfeşnicul lui Marghiloman, dar şi tablouri de Aman şi Iser, icoane vechi de sute de ani şi Larousse-ul gastronomic. „Dulapul acesta mi-a fost dăruit de Ştefan Iordache”, arată patroana către obiectul impunător.

Bucate alese, calfe cu nume de artişti şi lăutari celebri se întâlnesc seară de seară în Mahalaua Tuturor Sfinţilor, aşa cum era ştiut locul odinioară.



Întrebări şi răspunsuri

Cine alege bucatele şi cine vă ajută?

Cartea de bucate se schimbă în fiecare an. Trebuie să iubeşti locul mai mult decât pe tine însuţi şi să-l primeşti pe oaspete ca pe Carol cel Mare. Fiul meu, Sorin, asigură spatele frontului, el mă ajută foarte mult. Taina reţeptelor sunt mirodeniile. Cum se luminează, stau în cuhnie (bucătărie, n.r.) şi împreună cu Şeful (bucătarul) trudesc reţepte.

Când aţi început să colecţionaţi obiecte de artă?

Am cumpărat această casă de la Irina Eliade, soţia fratelui lui Mircea Eliade. Când am cotrobăit prin pivniţă am găsit un cântar vechi al fostei proprietărese, iar în podul casei am dat peste un reţetar al Zincăi Cantacuzino. Tot ce vedeţi aici e adunat în timp de la colecţionari, din magazine cu antichităţi.

Care e secretul afacerii?

Să nu întârzii nicio oră cu salariile şi să dai prime după faptele fiecăruia.

Ce-i place

„Scena. Mor după ea. Îmi place teatrul grec”, spune Laura Nicolau. „Ador prăjitura Saraiului, sarailia”, adaugă ea. Îi mai plac filmele cu Clody Bertola şi toate realizările lui Sergiu Nicolaescu, „pentru că arată Bucureştiul de altădată”.



Ce nu-i place

„Nu-mi plac pisicile pentru că se leagă de câinii noştri”, spune patroana râzând şi enumerând pe cei patru dulăi, Nausica, Hector, Nestor şi Sapho.