Bucureşti: Dacia, după zece ani de Renault

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacia a sărbătorit aseară, la Muzeul Naţional de Artă al României, zece ani  sub patronaj Renault. În 1999, francezii au devenit acţionari majoritari la Dacia. La eveniment a participat şi preşedintele Traian Băsescu

La 10 ani de la preluarea Dacia de către grupul francez Renault şi în plină criză, şefii de la Dacia au evidenţiat aseară performanţele reuşite în România.

Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Dacia şi membru în consiliul director al Renault, Jacques Chauvet, a declarat aseară că în  Europa de Vest vânzările de maşini scad cu două cifre, în timp ce pentru Dacia, acestea cresc cu două cifre.
El a mai spus că există posibilitatea ca gama Dacia să se mărească, pe viitor, fie cu un model de clasă mică, fie cu un monovolum şi o berlină de clasă medie superioară. De asemenea Chauvet a promis că în cel mult un an Dacia va lansa pe piaţă noul Logan cu motor de 1,6 litri şi 133 CP, preluat de pe Renault Twingo Sport, precum şi un model SUV.
Prezentare Duster

Şeful statului a testat conceptul Duster
Preşedintele Traian Băsescu a fost de asemenea prezent la aniversarea de la Muzeul Naţional de Artă a României, testând modelul Dacia Duster, primul concept car al mărcii Dacia.
El a purtat o scurtă discuţie privată cu directorul general al grupului Renault România,  François Fourmont, preşedintele CA Dacia Jacques Chauvat şi vicepreşedintele CA Dacia Constantin Stroe şi apoi a participat la un spectacol al grupului Divertis.

Vânzările Dacia cresc şi pe timp de criză
Dacia va produce, în 2009, aproximativ 300.000 de vehicule la uzina de la Piteşti“, a declarat directorul general al Automobile Dacia şi director general al grupului Renault, François Fourmont
În 2008, Dacia a produs 242.385 de vehicule, dintre care 172.886 au mers la export.

O lansare sport, peste zece ani
În ceea ce priveşte planurile de viitor, preşedintele CA Dacia, Jacques Chauvet a declarat că se va lansa un model sportiv înainte de următoarea aniversare a încă zece ani de patronat Renault. „Din 2010 Dacia îşi va mări gama cu un model 4x4“, a completat directorul.

În contextul celei mai puternice crize economice din industria auto, vehiculele produse la Mioveni sunt astăzi cunoscute pe 60 de pieţe şi sunt apreciate de 950.000 de clienţi din întreaga lume.

Mai multe pentru tine:
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,