Bucureştenii se pot plimba gratuit cu mocăniţa, în perioada 10-15 iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucureştenii se pot plimba cu Mocăniţa FOTO Arhivă

Bucureştenii se pot plimba gratuit, în perioada 10-15 iunie, cu mocăniţa. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au anunţat că timp de aproape o săptămână, pasionaţii de istorie pot face o plimbare în epoca locomotivelor cu aburi.

Prezenţa „bunicii“ locomotivei Diesel în Capitală face parte din proiectul „Tezaur de Istorie, Cultură şi Tehnică Feroviară. Muzeul Ceferiştilor la 75 de ani de la inaugurare“, eveniment organizat de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER) în parteneriat cu Primăria Sectorului 1.

Organizatorii vor construi în piaţa din faţa Muzeului Ceferiştilor o cale ferată îngustă pe care va circula un tren de epocă alcătuit dintr-o locomotivă cu abur şi trei vagoane. Mocăniţa va circula zilnic, între orele 09.00 şi 17.00, pe o distanţă de aproximativ 150 de metri pe platoul dintre Muzeul CFR şi gura de metrou Basarab. 

Pe 10 iunie 2014 se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Muzeului Căilor Ferate Române. Cu ocazia aniversării celor peste şapte decenii de existenţă, muzeul organizează o serie de manifestări care vor promova importanţa căilor ferate de-a lungul istoriei şi, implicit, transportul feroviar – mijlocul de transport cel mai ecologic şi prietenos cu mediul înconjurător.

„Cei care îşi doresc să cunoască mai multe despre oamenii care au făcut posibil transportul pe căile ferate sunt invitaţi la un simpozion dedicat marilor personalităţi în domeniu. Un loc aparte îi va fi dedicat inginerului Anghel Saligny, în memoria căruia va fi organizat în data de 13 iunie un tren special de călători compus din cea mai modernă locomotivă electrică şi cele mai moderne vagoane de călători pe ruta Bucureşti Nord – Cernavodă Pod – Constanţa. Trenul va opri 20 de minute în staţia Cernavodă Pod unde pasagerii vor putea vizita Podul Carol I, proiectat şi construit de Anghel Saligny“, anunţă organizatorii.  

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete