Bucureştenii ies în stradă pentru a-şi arăta dezacordul faţă de exploatarea pe bază de fracturare hidraulică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un protest faţă de exploatarea prin fracturare hidraulică este anunţat pe site-urile de socializare, în Capitală. Manifestaţia are loc marţi, între orele 15.00 şi 18.00, în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene din Strada Vasile Lascăr, numărul 31.

Manifestaţia are loc pe fondul discuţiilor care se poartă această săptămână în cadrul Comisiei Europene şi care vizează modul în care Uniunea Europeană priveşte exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale prin fracturare hidraulică. 

În paralel cu acţiuni de protest organizate în mai multe ţări din Europa, a fost concepută o scrisoare semnată de 250 de organizaţii nonguvernamentale şi alte asociaţii, din care 40 sunt din România.

„Noi, cetaţenii conştienţi de pericolul major al fracturării hidraulice, împreună cu cele de 40 de ONG-uri şi grupuri informale din România semnatare ale scrisorii de protest privind fracturarea hidraulică adresate instituţiilor europene, spunem un NU hotărât extragerii hidrocarburilor necovenţionale (gaz şi petrol de sist, gaz din roci cu permeabilitate redusă, gaz asociat zăcămintelor de cărbuni) prin metoda fracturarii hidraulice. Ne împotrivim direcţiei total nedemocratice, netransparente şi iresponsabile promovată de instituţiile Uniunii Europene în privinţa tehnologiei fracturării hidraulice de mare volum“, se arată în descrierea protestului pe pagina de Facebook a evenimentului.

64% dintre europeni nu vor fracturare hidraulică, susţin activiştii

Potrivit sursei citate, deşi 64% din cetăţenii Uniunii Europene s-au declarat împotriva fracturării hifraulice şi îşi doresc interzicerea ei, aşa cum a rezultat în urma consultării publice din martie 2013, Comisia Europeană nu ar ţine cont de acest lucru.

„Pe 22 ianuarie, la Bruxelles va fi «miercurea neagră» a mediului. Comisia Europeană, care promisese iniţial că va elebora un cadru de reglementări care să permită ca fracturarea hidraulică să se facă «civilizat» (un oxymoron aberant), la presiunea lobby-ului unor ţări ca România, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, a decis să elaboreze un set de recomandări pentru fracturarea hidraulică, care, însă, nu au nicio forţă legislativă“, mai arată sursa citată.

Proteste la Sofia, Madrid şi Dublin

Cele 250 de ONG-uri şi asociaţii din state din întreaga Uniune Europeană au semnat o scrisoare deschisă de protest adresată tuturor instituţiilor UE. De asemenea, aceştia anunţă proteste la sediul Comisiei Europene la Bruxelles şi în faţa reprezentanţelor Comisiei Europene din mai multe capitale, printre care Sofia, Madrid, Dublin.

„Cu acest prilej, pe lângă scrisoarea de protest semnată de cele 250 de ONG-uri la nivel european, vom înmâna reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti o scrisoare prin care vom informa din nou asupra situaţiei de la Pungeşti şi vom cere luarea de măsuri urgente de către Comisia Europeană împotriva statului român pentru încălcarea flagrantă a criteriilor Copenhaga privind democraţia, statul de drept şi drepturile omului în situaţia de la Pungeşti“, mai explică protestatarii.

Greva foamei, protest anti-fracturare hidraulică

Aducem aminte că mai multe acţiuni au avut loc în Bucureşti pe tema controverselor legate de exploatarea prin fracturare hidraulică, unul dintre acţiunile de protest extrem întreprinse fiind gestul prin care Alexandru Popescu a stat în greva foamei timp de 22 de zile în Piaţa Universităţii.

În timp ce majoritatea bucureştenilor s-au plâns de multe mese bogate în carne ori de prea multe petreceri, Alexandru Popescu şi-a petrecut sărbătorile departe de ai lui, într-o formă extremă de protest, pe bordurile din faţa Teatrului Naţional din Capitală: făcând greva foamei. După 22 de zile fără mâncare, bărbatul a anunţat că renunţă la grevă din pricina unor probleme medicale.

Mai puteţi citi:

Bucureştenii au plâns şi l-au aplaudat pe Sandu, bărbatul care a renunţat la greva foamei după 22 de zile: „Chiar am ajuns la capătul puterilor“

În timp ce majoritatea bucureştenilor s-au plâns de multe mese bogate în carne ori de prea multe petreceri, Alexandru Popescu şi-a petrecut sărbătorile departe de ai lui, într-o formă extremă de protest, pe bordurile din faţa Teatrului Naţional din Capitală: făcând greva foamei. Astăzi, după 22 de zile fără mâncare, bărbatul a anunţat că renunţă la grevă din pricina unor probleme medicale.

Campanie de informare despre gaze de şist dedicată locuitorilor din comuna Băceşti, organizată de ANRM la Vaslui

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) organizează, astăzi, o campanie de informare despre ceea ce înseamnă explorarea şi exploatarea gazelor de şist, care îi vizează pe locuitorii comunei Băceşti.

UE va face recomandări „minime“ în domeniul fracturării hidraulice

Uniunea Europeană (UE) intenţionează să facă recomandări „minime“ privind folosirea fracturării hidraulice pentru forajele de petrol şi gaze la zăcămintele de şist, tehnologie controversată care a adus Statele Unite aproape de independenţa energetică, potrivit unui proiect obţinut de Bloomberg, citat de Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert