Bolnavii în agonie așteaptă ambulanțele înzăpezite pe străzile necurățate ale Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alis Grasu, managerul Ambulanței București, a spus că mașinile de salvare circulă foarte greu în Capitală, din cauza străzilor nedeszăpezite. De asemenea, în perimetrul Serviciului de Ambulanță București Ilfov (SABI), străzile sunt necurățate.

Ambulanțele se deplasează cu dificultate în Capitală, mai ales în zona sediului central din strada Eminescu, din cauză că arterele sunt acoperite de zăpadă.

„Circulăm foarte greu. Străzile Ardeleni, Dragoş Vodă, Episcop Radu, Precupeţii Vechi, Toamnei, Făinari nu au fost curăţate deloc, astfel că, încă de la plecarea în cursă, avem o întârziere până când ieşim din această zonă", a declarat Alis Grasu, pentru Mediafax.

În ultimele 24 de ore, Serviciul de Ambulanţă a înregistrat 1.232 de solicitări dintre care 773 au fost de urgenţe. Din totalul urgenţelor, 38 au reprezentat cazuri de fracturi, nouă au fost pentru persoane căzute în stradă, 20 au reprezentat traumatisme prin cădere, iar 48 au fost pentru persoanele fără adăpost, a adăugat medicul.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €