Bloomberg scrie despre Delta dintre betoane. Cum a învins natura megalomania regimului comunist în Văcărești

În capitala României, un megaproiect eșuat din era comunistă a devenit un model pentru o nouă generație de „parcuri naturale” care oferă spațiu atât pentru fauna sălbatică, cât și pentru oameni, scrie presa internațională sub titlul „În sălbăticia urbană accidentală a Bucureștiului”.

La sfârșitul lunii noiembrie 2006, naturalistul român Vlad Cioflec a pornit pe străzile Bucureștiului într-o căutare aparent simplă: identificarea țestoasei de baltă europene, o specie aflată în declin. Înarmat doar cu o hartă turistică găsită întâmplător în torpedoul mașinii tatălui său, a fost atras de o zonă neobișnuită, nemarcată — un spațiu vast, de formă pătrată, situat la sud de centrul orașului, cunoscut sub numele de Văcărești, scrie Bloomberg.

Proiectul megalomanic al lui Ceaușescu

Numele provine de la fostul complex monahal din secolul al XVIII-lea, demolat în anii ’80 în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, în cadrul unui plan grandios de sistematizare urbană. În locul acestuia urma să fie construit un lac artificial uriaș, alimentat de râul Dâmbovița, un proiect comparabil ca ambiție cu alte inițiative monumentale ale epocii, precum Palatul Parlamentului. Proiectul era însă defectuos din punct de vedere tehnic, scrie publicația precizând că hidrologii nu reușeau să găsească soluții viabile pentru umplerea bazinului, iar după căderea regimului în 1989, lucrările au fost abandonate complet.

A rămas în urmă o groapă uriașă căptușită cu beton, înconjurată de un dig de aproximativ cinci metri înălțime — un peisaj artificial, gol și aparent lipsit de viitor. Timp de 17 ani, locul a fost ignorat, devenind subiect de zvonuri urbane: un spațiu periculos, asociat cu criminalitatea, traficul de droguri sau abandonul total.

O lume sălbatică în plină formare

Când Cioflec a decis să sară gardul și să exploreze zona, a descoperit însă exact opusul acestor temeri: o lume sălbatică în plină formare. În interiorul bazinului, natura își revendicase teritoriul. Copaci tineri crescuseră spontan, formând pâlcuri de vegetație, iar între ele apăruseră iazuri cu apă dulce și pajiști deschise. Chiar dacă locul era presărat cu gunoaie — mobilă aruncată, anvelope, resturi menajere — acesta devenise un habitat pentru o biodiversitate remarcabilă: șerpi de iarbă, broaște, păsări răpitoare, păsări de apă și multe alte specii.

Această descoperire a marcat începutul unei relații de lungă durată între Cioflec și Văcărești. De-a lungul anilor, el a revenit constant, observând cum ecosistemul evoluează și se diversifică. Zona, de aproximativ 180 de hectare, a devenit treptat un exemplu de „resălbăticire pasivă” — un proces prin care natura recucerește spații abandonate fără intervenție umană. Spre deosebire de parcurile tradiționale, Văcăreștiul nu a fost proiectat sau amenajat: plantele au apărut din semințe aduse de vânt, păsări sau chiar de oameni, iar fauna s-a stabilit spontan.

Contribuția involuntară a ciorilor

În primii ani după abandonarea lucrărilor, solul a fost colonizat de vegetație diversă, inclusiv cireși sălbatici, meri și nuci. Ciorile contribuiau involuntar la acest proces: aruncau nuci pe beton pentru a le sparge, iar cele pierdute au dat naștere unor copaci. În paralel, precipitațiile au format o rețea de lacuri și bălți, transformând zona într-un habitat umed.

Anii ’90, marcați de tranziția postcomunistă, au adus și o prezență umană neobișnuită în parc. Păstori aduceau turme de oi și capre, iar resturile de animale, aruncate după sărbători, atrăgeau necrofagi și influențau ecosistemul. În același timp, unele persoane au ales să locuiască în zonă, transformând-o într-un spațiu hibrid, la granița dintre natură și urban. Povestea familiei Enache, care a trăit ani de zile în Văcărești, a fost documentată ulterior în filmul „Acasă, Casa Mea”.

În 2016, parcul a devenit Parcul Național Văcărești

Pe măsură ce biodiversitatea creștea, Cioflec a devenit un apărător neoficial al zonei numită de localnici Delta Văcărești. Patrula împotriva braconierilor și a incendiilor, folosindu-se chiar de legitimația sa de funcționar public pentru a descuraja activitățile ilegale. În timp, a găsit aliați în societatea civilă, inclusiv în Dan Bărbulescu, care avea să devină director al Asociației Parcul Natural București. Împreună, au contribuit la recunoașterea oficială a zonei, iar în 2016 Văcăreștiul a devenit Parcul Natural Văcărești, primul parc natural urban al capitalei.

De atunci, parcul a devenit un punct de atracție pentru locuitori, turiști, fotografi și cercetători. Situat la doar câteva stații de metrou de centrul orașului, oferă o experiență unică: o „grădină sălbatică” înconjurată de beton, unde vizitatorii trebuie să coboare de pe dig pentru a intra într-un ecosistem complet diferit de restul orașului.

Importanța Văcăreștiului depășește însă granițele sale. El a devenit un model pentru dezvoltarea infrastructurii ecologice urbane în București. Proiecte similare au apărut în jurul Lacului Morii și în alte zone abandonate, iar ideea de „coridoare verzi” — care conectează habitatele prin râurile Dâmbovița și Colentina — a început să fie integrată în politicile publice. Organizațiile implicate estimează că astfel de inițiative ar putea adăuga până la 800 de hectare de spațiu verde în capitală.

Aceste ecosisteme urbane sunt tot mai recunoscute la nivel global ca soluții inovatoare pentru conservarea biodiversității și combaterea efectelor schimbărilor climatice. Ele pot deveni refugii pentru specii amenințate și contribuie la îmbunătățirea calității vieții în orașe.

Totuși, Văcăreștiul nu este lipsit de probleme. România are resurse limitate pentru investiții în spații verzi, iar presiunile imobiliare sunt constante. În plus, schimbările climatice afectează direct ecosistemul: nivelul apei a scăzut dramatic, lacurile micșorându-se cu aproximativ 70% în ultimii ani, iar unele specii au dispărut. Vegetația densă, în special stuful, a acoperit zone întinse, modificând habitatul și ridicând probleme de siguranță.

Administrarea parcului a devenit subiect sensibil

În acest context, parcul a intrat într-o nouă etapă odată cu aprobarea unui plan de management de către Ministerul Mediului. Acesta prevede măsuri pentru restaurarea habitatelor, protejarea resurselor de apă și dezvoltarea infrastructurii pentru vizitatori. Printre soluțiile analizate se numără alimentarea controlată cu apă din râul Dâmbovița sau colectarea apei de ploaie din zonele urbane învecinate, prin sisteme naturale de filtrare.

De asemenea, se discută despre introducerea unor metode inspirate din proiecte europene de resălbăticire, inclusiv utilizarea unor animale care să controleze vegetația excesivă.

Administrarea parcului a devenit însă un subiect sensibil. După o lege adoptată în 2018, ONG-urile nu mai pot gestiona direct ariile protejate, iar Văcăreștiul se află acum sub autoritatea administrației locale, cu sprijinul unor consilii științifice și consultative. Această schimbare a generat îngrijorări: există riscul ca o administrare excesivă să transforme parcul într-un spațiu artificial, în timp ce lipsa intervenției ar putea duce la degradarea ecosistemului.

Povestea Văcăreștiului rămâne una profund paradoxală. Un proiect megalomanic eșuat, gândit pentru a impune controlul total asupra naturii, s-a transformat într-un exemplu de regenerare spontană și biodiversitate urbană. Astăzi, acest spațiu reprezintă nu doar un refugiu pentru natură, ci și un model pentru viitorul orașelor, în care natura și urbanul pot coexista.

Pentru cei care l-au descoperit și protejat, miza este ca acest echilibru fragil să fie menținut. Iar pentru București, Văcăreștiul rămâne dovada că, uneori, cele mai valoroase proiecte nu sunt cele planificate, ci cele pe care natura le construiește singură.