Băieţi cu vârste între 12 şi 17 ani, violaţi în Capitală. Doi bărbaţi au fost reţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Capitală în legătură cu agresarea sexuală a unor băieţi cu vârste între 12 şi 17 ani proveniţi dintr-o familie dezorganizată.

”Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale al Sectorului 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor. În perioada iulie-noiembrie 2020, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Sector 1, în baza unei sesizari din oficiu, au efectuat investigaţii cu privire  la un bărbat în vârstă de 56 ani, suspect de săvârşirea mai multor infracţiuni de viol, act sexual cu un minor şi agresiune sexuală, fapte ce ar fi fost săvârşite asupra mai multor minori, proveniţi dintr-o familie dezorganizată. In cursul verificarilor  efectuate în cauză au fost obtinute date şi indicii cu privire la alţi doi bărbaţi, de 45 şi respectiv 48 de ani, cercetările fiind extinse faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor”, anunţăvineri Poliţia Capitalei.

Astfel, în vederea administrării si întregirii probatoriului, au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele bărbaţilor, aceştia fiind depistati si duşi la sediul Poliţiei Sectorului 1 în vederea continuării cercetărilor.

”Au fost identificate şi ridicate mai multe medii de stocare, telefoane mobile şi obiecte de îmbrăcăminte. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că aceştia, profitând de starea familială a minorilor, băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, i-ar fi agresat sexual. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, agresiune sexuală şi act sexual cu un minor, cu bărbaţii de 56 şi respectiv 45 de ani în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere legală”, precizează poliţiştii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”