Autobuzele SF pe care aleşii Bucureştiului ar vrea să le aducă pe străzi. Diferenţele uriaşe faţă de actualele mijloace de transport în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzul electric a circulat pe străzile Bucureştiului 11 zile FOTO Roberto Selceanu

Primul autobuz electric din Bucureşti a circulat pe străzile oraşului 11 zile, iar reprezentanţii Direcţiei de Transporturi susţin că sunt mulţumiţi de primele concluzii trase după testarea acestuia. Deşi parcurge zilnic o distanţă mai mică în comparaţie cu un autobuz Mercedes Citaro, costul energetic pe kilometru este mult mai mic şi poluarea locală este egală cu zero.

După 11 zile în care pe străzile Bucureştiului a fost testat primul autobuz electric ajuns în Capitală, a fost întocmit şi un raport prelimar. Concluziile sunt încurajatoare, iar autobuzul electric a trecut cu succes perioada de probă din Bucureşti. Autobuzul a fost testat pe traseul liniei 104, pe traseul Cora Pantelimon – Piaţa Operei.

1.746 de kilometri

„În contextul economic actual, în care criza energetică se adânceşte tot mai mult, iar combaterea poluării şi încălzirii globale devin tot mai prezente în viaţa comunităţilor, utilizarea vehiculelor cu tracţiune electrică poate reprezenta o soluţie viabilă la aceste probleme. Primăria Municipiului Bucureşti şi RATB au organizat testarea modelului de autobuz electric marca SOR ca o verificare de oportunitate pentru modernizarea cu noi soluţii a transportului public de suprafaţă în Capitală“, se arată în raportul întocmit. 

Cu toate acestea, Ion Dedu, şeful Direcţiei de Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, a ţinut să precizeze că acest raport este cel prelimar: „ După primirea celorlate date şi evaluarea costurilor cu poluarea mediului vom avea un raport final“.

În cele 11 zile în care a fost testat, autobuzul electric a parcurs în Bucureşti, în peste 139 de ore, 1.746 de kilometri. Costul energiei pentru toată această perioadă s-a ridicat la 766 de lei, iar bateriile autobuzului au stat la încărcat, în cele 11 zile, 77 de ore. 

Autobuz electric SOR  vs.  Autobuz Mercedes Citaro 

    

Nu s-au făcut estimări în ceea ce priveşte mentenanţa

Călătorii, se arată în raportul preliminar, sunt mulţumiţi de modul în care circulă autobuzul electric, manifestându-şi interesul pentru nou. „Parcursul maxim zilnic realizat (fără reîncărcare) la o încărcare completă a fost de 155 de kilometri cu capacitatea bateriilor la retragere de 27%. Parcursul mediu zilnic RATB este de 203 kilometri“, se mai arată în raport.

Costul unui autobuz electric nou este cu circa 95% mai mare comparativ cu autobuzele diesel clasice, fără a se lua în calcul sistemele suplimentare (aer condiţionat, informare călători, sistem taxare, localizare GPS, numărare călători etc). Întrucât perioada de testare a fost scurtă, nu pot fi făcut estimări în ceea ce priveşte costurile de mentenanţă, firma furnizoare urmând să transmită costurile de mentenanţa din exploatare înregistrate la autobuzul electric pentru construcţia indicatorului „Life cycle cost”.

„Lipsa componentelor de costuri pentru mentenanţă şi implementare a infrastructurii necesară exploatării în programul  transportului public de călători în Bucureşti, impune necesitatea identificării informaţiilor specifice şi elaborarea studiului de fezabilitate în vederea stabilirii costurilor cu implementarea soluţiei autobuzului electric“, se mai precizează în raportul preliminar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie