Audierile „naşilor“ continuă! 20 dintre controlorii „ridicaţi“ în această dimineaţă sunt din Bucureşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alţi 45 de angajaţi ai CFR Călători suspectaţi de fapte de corupţie au fost ridicaţi de anchetatori, marţi, de la regionalele Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi, urmând să fie duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov, în timp ce 35 de salariaţi CFR reţinuţi cu o zi în urmă sunt duşi la instanţă.

Marţi dimineaţă, anchetatorii au ridicat, în baza unor mandate de aducere, aproximativ 20 de controlori, şefi de tren sau inspectori de la regionala CFR Călători Bucureşti, în timp ce de la Craiova au fost ridicaţi şi duşi cu maşinile la audieri zece angajaţi - şefi de tren, controlori şi un inspector. De asemenea, au fost ridicaţi pentru a fi duşi la audieri la Parchetul Tribunalului Braşov şi angajaţi de la regionalele CFR Călători din Iaşi şi Braşov.

În acelaşi timp, 35 din cei 43 de angajaţi CFR Călători audiaţi luni la Parchetul Tribunalului Braşov au fost reţinuţi şi au fost duşi, marţi dimineaţă, la Tribunalul Braşov, cu propunerea de arestare preventivă pentru luare şi dare de mită, asociere în vederea săvârşririi de infracţiuni şi divulgare de informaţii. Luni, la sediul Parchetului Tribunalului Braşov au fost audiaţi 43 de angajaţi ai CFR de la regionalele Bucureşti, Braşov şi Cluj, după ce în 25 octombrie a fost audiat primul lot de 81 de persoane. Ulterior, 70 de angajaţi din primul lot au primit mandate de reţinere, însă Tribunalul Braşov a decis cercetarea acestora în libertate.

"Persoanele audiate astăzi (n.r. - luni) la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov îndeplinesc funcţiile de inspectori de specialitate (supracontrol) în cadrul Regionalei SNTFC CFR Călători SA Bucureşti (trei persoane), Braşov (cinci persoane) şi Cluj (o persoană). Persoanele care îndeplinesc această calitate sunt suspectate a fi comis infracţiunile de luare de mită în formă continuată de la partidele de tren (conductori şi şefi de tren) pe care le controlau şi de la care primeau diverse sume de bani, în scopul neîndeplinirii atribuţiilor lor de control şi al anunţării controalelor planificate asupra partidelor de tren, toate aceste acţiuni fiind comise în vederea sprijinirii activităţii infracţionale a tuturor persoanelor implicate", se preciza într-un comunicat transmis, luni, de Parchetul Tribunalului Braşov.

Inspectorii de specialitate de la Regionala Bucureşti sunt suspectaţi şi de instigare la abuz în serviciu deoarece aceştia determinau partida de tren să nu trateze corespunzător călătorii frauduloşi. De asemenea, aceştia, având acces la informaţii nedestinate publicităţii privind controalele care se făceau pe anumite rute, controale ce vizau identificarea şi tratarea potrivit legii a călătorilor frauduloşi, anunţau partidele de tren (şefi de tren şi conductori de tren) cu privire la efectuarea acestora, în scopul sprijinirii grupării infracţionale, astfel încât să nu se ajungă la deconspirarea activităţilor lor şi pentru a asigura folosul material rezultat din aceste activităţi, arată Mediafax.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online