Atentate la Paris. Reprezentanţii Patriarhiei române au trimis un mesaj de solidaritate cu poporul francez: „Ne rugăm pentru victime“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atentate la Paris. Aproximativ 140 de persoane şi-au pierdut viaţa noaptea trecută în Franţa, în urma mai multor atacuri teroriste. Reprezentanţii Patriarhiei române au trimis recent un comunicat de presă prin care îşi anunţă mesajul de compasiune şi solidaritate cu poporul francez.

„Cu multă durere şi întristare în suflet, ne rugăm pentru victimele cumplitelor atentate teroriste de la Paris din seara zilei de 13 noiembrie 2015. Preamilostivul Dumnezeu să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi, să consoleze familiile îndoliate şi să dăruiască sănătate celor răniţi! Totodată, în numele Patriarhiei Române, exprimăm profunde sentimente de compasiune şi solidaritate cu poporul francez greu încercat“, se arată în mesajul Patriarhiei, semnat de Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Reamintim că, în ceea ce priveşte incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti de acum două săptămâni, reacţia Patriarhiei a venit mult mai târziu.

Cel puţin 140 de persoane au fost ucise în urma unor atentate teroriste multiple ce au avut loc, vineri seară, în mai multe zone din Paris. Aproximativ 100 de persoane au fost ucise în urma unei luări de ostatici la sala de spectacole Bataclan. Au avut loc şi două explozii, comise de terorişti sinucigaşi, în zona stadionului Stade de France.

Pe aceeaşi temă:


O braşoveancă povesteşte ce se întâmplă la Paris: „Este ca în timp de război“. Ambasada le solicită românilor să evite deplasările
 

Atentate în Paris: peste 140 de oameni au murit, alţi peste 100 sunt grav răniţi. A fost decretată starea de urgenţă

Jurnalist român, rănit în urma atentatelor de la Paris

Atentate teroriste la Paris. Reacţiile politicienilor români. Băsescu: În Europa avem o singură soluţie. Uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist!

Atentate la Paris. Graniţele Franţei au fost închise

VIDEO Atentate în Paris: spectatorii de la Franţa - Germania, ţinuţi pe gazon! Explozia s-a auzit în minutul 20 al jocului

Atentate în Paris. Vaticanul reacţionează dur: „E nevoie de un răspuns decisiv şi susţinut din partea noastră“

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică