Artera Berzei-Buzeşti, gata până la sfârşitul anului. Oprescu: „Nu am bani pentru relocarea Halei Matache“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că lucrările de pe artera Buzeşti-Berzei vor fi încheiate până la sfârşitul anului, atunci când va fi dată în folosinţă. În ceea ce priveşte lucrările de relocare a Halei Matache, edilul a precizat că vor începe după ce va fi găsit „un privat“.

După ce ONG-urile au contestat în nenumărate rânduri lucrările arterei Buzeşti-Berzei, Sorin Oprescu a declarat că termenul pentru finalizarea construcţiei drumului se apropie de final, odată cu încheierea anului.

„Lumina funcţionează, stopurile au început să se aşeze. Până la sfârşitul anului chiar terminăm“, a precizat Sorin Oprescu.

În ceea ce priveşte lucrările principalele, acestea constau în modernizarea liniei de tramvai, a carosabilului şi a trotuarelor. De asemenea, o parte esenţială din proiect reprezintă schimbarea, protejarea şi modernizarea reţelei de canalizare şi a reţelelor de alimentare cu apă, dar şi realizarea iluminatului public.

Proiectul are trei etape, iar prima vizează tronsonul dintre Piaţa Victoriei şi Vasile Pârvan, în timp ce a doua, zona cuprinsă între Vasile Pârvan şi Piaţa George Coşbuc. Cea de-a treia etapă cuprinde tronsonul Piaţa George Coşbuc-Gara Progresul.

Hala Matache, 50 de metri în spate

Tot vineri, Sorin Oprescu a declarat că lucrările de relocare a Halei Matache vor începe în momentul în care va găsi o persoană care să poată susţine financiar procedura, pentru că în acest moment municipalitatea nu are un buget disponibil pentru acest lucru. „Acum nu am bani“, a spus edilul-şef, făcând referire la relocarea halei.

În luna martie, municipalitatea a demolat a Halei Matache, care erau necesare pentru a face loc arterei rutiere Buzeşti-Berzei. Monumentul urmează să fie reconstruit cu ajutorul mai multor elementele arhitecturale cu valoare de patrimoniu, pe un amplasament din apropiere, la 50 de metri în spate, după cum a spus primarul.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Şantiere eterne care sufocă Bucureştiul. Când vor fi date în folosinţă trei din cele mai importante lucrări de infrastructură din Capitală

VIDEO Cruciada demolărilor din Capitală. ONG-urile cer reconstruirea Halei Matache chiar şi în mijlocul şoselei

Magistrala Buzeşti-Berzei-Uranus, declarată ilegală printr-o decizie definitivă şi irevocabilă. Ce consecinţe are această hotărâre

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului