Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează procesiunea de Florii pe străzile Capitalei

0
Publicat:

Pentru a celebra sărbătoarea Floriilor în Biserica Catolică de rit latin, duminică, 2 aprilie 2023, la București va avea loc tradiționala Procesiune de Florii, la care vor lua parte credincioși, persoane consacrate și preoți din comunitățile și parohiile romano-catolice din București și împrejurimi.

Duminica Floriilor celebrează intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim

Procesiunea va începe la ora 15.00, din Piața „Fer. Vladimir Ghika” de lângă Biserica Franceză (Sacré Coeur – Preasfânta Inimă a lui Isus), cu celebrarea de sfințire a tradiționalelor ramuri, și se va încheia la Catedrala Sf. Iosif, având următorul traseu: Piața „Fer. Vladimir Ghika”, Str. Cpt. Demetriade, B-dul Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Str. G-ral Berthelot, Catedrala Sf. Iosif. Când procesiunea va ajunge la Catedrala Sf. Iosif, în jurul orei 16.00, în Catedrală se va celebra Sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.

„Participarea la procesiunea și la Sfânta Liturghie din Duminica Floriilor este un prilej de mărturisire publică a credinței și de unitate cu toți creștinii catolici din România și din lumea întreagă. În această zi când la Sfânta Liturghie are loc vestirea Pătimirii Mântuitorului, îi purtăm în rugăciune pe toți oamenii care suferă, din întreaga lume. Parcurgem drumul procesiunii, meditând la suferințele lui Isus, ca să ne deschidem inima și față de suferințele semenilor noștri. Ne amintim de toți cei care sunt singuri și abandonați, de bătrânii care trăiesc acest Paște singuri, departe de copiii lor, de cei bolnavi și suferinzi, care zac în ospicii și spitale. Nu uităm de victimele războiului din Ucraina și de refugiații care petrec Paștele departe de cei dragi. Fie ca Pătimirea și Învierea lui Cristos să ne inspire empatie față de ceilalți, iar iubirea aproapelui să devină o atitudine reală, care să se dovedească în fiecare zi în viața noastră cotidiană și în confruntarea cu problemele oamenilor care au nevoie de ajutor”, afirmă ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București.

Duminica Floriilor celebrează intrarea solemnă a lui Isus Cristos în Ierusalim – eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea credincioșilor pe străzile orașului – și deschide Săptămâna Sfântă, care face amintirea Pătimirii lui Cristos și culminează cu Sărbătoarea Învierii Domnului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima