Aeroportul „Henri Coandă“, nominalizat la una dintre cele mai prestigioase distincţii din domeniul aviaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul bucureştean a fost nominalizat la Routes Awards FOTO Adevărul

Aeroportul „Henri Coandă“ din Bucureşti a fost nominalizat la Routes Awards, una dintre cele mai prestigioase distincţii din aviaţia mondială, potrivit Mediafax.

Principalul aeroport al ţării a fost selectat de către experţi la categoria aeroporturilor care au înregistrat anul trecut între patru şi douăzeci de milioane de pasageri. Aeroportul românesc s-a alăturat celor din Atena, Dublin, Marsilia, Istanbul şi Praga, însă câştigătorul competiţiei a fost desemnat Aeroportul „Eleftherios Venizelos“, din capitala Greciei.

În competiţia Routes Europe Award este recunoscută excelenţa în serviciile aeroportuare, conform celor mai stricte criterii aplicate de companiile aeriene.

Gala Routes Europe Awards 2013 a avul loc luni, la Budapesta, la eveniment participând peste 1.000 de profesionişti din aviaţia civilă europeană şi mondială.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită