Admitere 2012. Perle de la Jurnalism: „Îmi stăpâneam atât de greu râsul ce vibra în mine nestatornic”

La proba scrisă de Creativitate şi Expresivitate, imaginaţia candidaţilor de anul acesta o depăşeşte pe cea a profesorilor. La capitolul perle.

Profesorul George Hari Popescu de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) a postat pe blogul său colecţia de perle de la admitere, din sesiunea iulie 2012. Textele scrise de candidaţi dau din ce în ce mai rateuri. „Universul candidaților din acest an la FJSC este schizoid, straniu, lipsit de viață. Emoțiile sunt exagerate și disproporționate, relațiile dintre membrii familiei dubioase, societatea e o cloacă fără sens. Narațiunile candidaților sunt mai tâmpite, cu fiecare an care trece”, scrie George Popescu pe blog.

Mai mult, candidaţii nu stăpânesc foarte bine nici gramatica: „Se fac greșeli de limba română la care nu m-aș fi gîndit niciodată. Este o limbă română schilodită total. Nu există cale de întoarcere. Cu ei vom defila sute de ani de acum încolo”, adaugă profesorul.

Anul acesta, FJSC a fost la mare căutare în rândul absolvenţilor de liceu, concurenţa a fost de peste şapte candidaţi pe loc. Din acest punct de vedere, s-a clasat pe locul al treilea în topul facultăţilor Universităţii Bucureşti.

Din perlele candidaţilor, colecţia vară 2012:

Surprinzător pentru mama care nu știa că tata are cont de Facebook (bine, în realitate nici nu are).
Țin să vă spun că vecinul nostru are camionetă. Acu-i acu!
Aveau tot felul de vicii precum băutura și drogurile iar sentimentul transmis ducea pe oricine cu gândul la teamă.
La prima vedere mama ar putea părea o femeie banală.
Un bărbat cam tânăr pentru gusturile mamei, ce are în buzunarul de la cămașa neagră replici de agățat dintre cele mai siropoase.
Pare mai îmbătrânită, iar în rapiditatea cu care se mișcă îi observ buzele subțiri ce tremură și sunt livide.
În timp ce întind brânza topită pe pâine, creierul meu lucrează febril. Pe la jumătatea celei de a treia felii, ideile sunt din ce în ce mai închegate.
Eu alături de familia mea facem curățenie în casă, pentru a creea după aceea timp de a-l petrece așa cum vrem.
Tata devenise deja irascibil. Simțeam reacțiile de la distanță și mai ales după postările ulterioare.
Fruntea sa este ca o cascadă, stropii de transpirație curgând pe obrajii rumeni.
Mustața neagră-i râdea, ochii albaștrii îi erau vioi și îi citeam nerăbdarea de a vizita orașul.
Vârsta unei femei fiind foarte importantă pentru orice mascul – mașină de reproducere, am grijă ca “femeia” să aibă în jur de 30 de ani.
Avea un păr blond, pe care întotdeauna mi l-am dorit.
Sprâncenele stufoase, arcuite în unghi obtuz, îi creau riduri profunde de-a lungul frunții.
Inima îmi pompează cu putere în piept. Simt că mi s-a urcat sufletul în gât.
El, indignat de atitudinea mea sarcastică și supărătoare, mi-a ordonat fără ezitare să îl aduc “în rândul lumii”.
Viața în prim-plan e o dramă, dar ce comedie în plan larg.
Soarele, dulce și primăvăratic, își întinde razele alburii în dâre subțiri pe podea, și aluneca mai departe peste laptopul meu rămas deschis.
Minutele parcă explorau un ținut ascuns și mă îndreptau spre eternitate.
Pentru realizarea acestei farse, mai aveam nevoie de un plus de ajutor așa că, mi-am rugat câțiva colegi, să mă ajute în îndeplinirea acestei farse.
Am închegat un plan stabil pentru acea farsă.
Prin realistica evenimentelor false la care am participat, am reușit cu brio să-l sperii pe tatăl meu.
Culoarea părului și lungimea să fie făcute asemănătoare cu ale feței – cât și a ochilor.
Am dat jos de pe Bogdan costumația.
Mi-am dat seama din mersul vioi prin casă, chemându-mă “să văd” “ceva” pe Facebook.
Un zgomot de râs a izbucnit din mine, bucurându-mă de farsa reușită.
Naivitatea e ca un drum de țară.
O glumă minoră ar fi prea puțin.
O femeie morocănoasă dimineața dar cu un simț al umorului dezvoltat.
Îl voi aborda încercând să eman tot șarmul. Un virus din sistem a fost cel care i-a trimis pisica.
Mi-am creat un cont de domnișoară, cu poze, cu tot ce se cere, solid, credibil.
Fiind în alt oraș, expresia feței nu am putut să o fotografiez.
Cel care s-a prezentat la ușa mea, în București, a îngrozit-o pe mama, acesta fiind un absolvent al facultății de teatru.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti