A început a doua ediţie a evenimentului Bucharest Science Festival: experimente, conferinţe şi expoziţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 22 septembrie, a început ce de-a doua ediţie a Bucharest Science Festival, eveniment în cadrul căruia cei interesaţi pot afla cele mai ascunse secrete ale Universului. Pe durate celor şapte zile de eveniment, doritorii pot lua parte la demonstraţii, evenimente şi proiecţii documentare.

„Ştiinţa, candelă în întuneric după descrierea lui Carl Sagan, ne ajută să evoluăm, să ne depăşim limitele fizice şi mentale. Am pornit la drum anul trecut, organizând primul festival al ştiinţelor din România. Ne motivează speranţa că vom reuşi să împărtăşim, în special copiilor, măcar o părticică din fascinaţia şi plăcerea de a descoperi misterele Universului“, au anunţat organizatorii.

Şapte zile de lecţii importante

Cea de-a doua ediţie a evenimentului a început luni, 22 septembrie, şi urmează să se încheie pe 28 septembrie. În cadrul Bucharest Science Festival, bucureştenii se pot bucura de numeroase expoziţii, conferinţe şi dezbateri, experimente, demonstraţii şi documentare.

Programul evenimentului poate fi consultat aici.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima