700 de jandarmi, în Capitală de Ziua Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, peste 7.000 de jandarmi vor  asigura, la nivel naţional, măsurile de ordine publică pentru buna desfăşurare a paradelor militare, a depunerilor de coroane de flori  şi a manifestărilor cultural-artistice, unde se estimează că va fi prezent un public numeros, anunţă Jandarmeria Română. 700 de efective vor fi mobilzate la nivelul Capitalei.

Jandarmii vor acţiona şi pentru prevenirea faptelor antisociale comise în locurile publice, descurajarea infractorilor şi soluţionarea în mod operativ a  sesizărilor primite de la cetăţeni.

Aproximativ 700 de jandarmi din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor asigura măsurile de ordine publică la nivelul Capitalei, precum şi protecţia participanţilor la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale.

Jandarmeria Română va fi reprezentată la parada militară, care va avea loc în Capitală, de un detaşament al Gărzii de Onoare, de un detaşament din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Ţepeş a Jandarmeriei Române, precum şi de către Detaşamentul de Cavalerie din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

De asemenea, la parada militară va fi prezentată şi o parte din tehnica auto din dotarea Jandarmeriei, folosită pentru îndeplinirea misiunilor ce revin instituţiei.

Pe aceeaşi temă:

Ziua Naţională a României, sărbătorită la Muzeul Ţăranului Român

Muzeul Ţăranului Român invită bucureştenii la târgul organizat de 30 noiembrie şi 1 decembrie. Oamenii sunt aşteptaţi cu bunătăţuri tradiţionale, dar şi cu onoruri militare şi uniforme specifice Primului Război Mondial.

Pe 1 Decembrie, în toate metrourile va fi arborat drapelul naţional

De Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, tricolorul va fi arborat în toate staţiile şi trenurile de metrou. Totodată, reprezentanţii Metrorex spun că vor pune la dispoziţia bucureştenilor trenuri care vor circula la intervale scurte de timp.

RATB reorganizează circulaţia autobuzelor de 1 Decembrie

RATB anunţă că va reorganiza circulaţia mijloacelor de transport din zona Piaţa Arcul de Triumf pentru manifestările dedicate Zilei Naţionale. Traseele a 12 autobuze vor fi modificate, iar circulaţia pe alte trei linii va fi suplimentată.

VIDEO Sute de militari au făcut repetiţii pentru parada de 1 Decembrie. Victor Ponta şi Mircea Duşa, prezenţi la simularea ceremoniei de duminică

Cu doar două zile înainte de parada militară ce va fi organizată pe 1 Decembrie, detaşamentele militarilor români au luat cu asalt şoseaua Kiseleff din Capitală. Alături de militari s-au aflat şi detaşamente ale Jandarmeriei, care au trecut pe sub Arcul de Triumf pentru a pune la punct ultimele detalii ale ceremoniei de duminică.

FOTO Manifestările pentru Ziua Naţională aduc restricţii de trafic în Capitală. Care sunt străzile pe care nu se circulă

Odată cu manifestările care vor avea loc de Ziua Naţională a României, traficul rutier de pe şoseaua Kiseleff va fi restricţionat vineri, atunci când vor fi făcute repetiţii pentru paradă, dar şi duminică, când va avea loc evenimentul. Totodată, traficul rutier va fi restricţionat pe mai multe străzi şi bulevarde din Capitală.


 

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie