49 de euro pe metru pătrat chirie pentru cabinetele deţinute de primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, spune că nu se doreşte falimentarea medicilor ci se încearcă găsirea unui tarif cât mai aproape de realitate.

"I-am chemat pe membrii comisiei din Consiliul General la discuţii pentru a găsi o valoare a redevenţei, iar aceşti bani să fie reinvestiţi în cabinetele medicale, că nimeni nu doreşte să le desfiinţeze, iar eu sunt ultimul să mă apuc să desfiinţez colegi", a explicat Oprescu în timpul unei vizite la noul sediu al Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor "Umanitatea".

Astfel, s-a propus suma de 49 de euro pe metru pătrat ca redevenţă plătită de medici municipalităţii.

"Probabil că e mult, probabil că au dreptate medicii, mai ales pe vremurile acestea, însă aceasta a fost o hotărâre", a mai spus Oprescu.

În Bucureşti sunt peste o mie de spaţii deţinute de medici.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete